Antena 3 CNN Politică Băsescu ameninţă din nou cu demisia

Băsescu ameninţă din nou cu demisia

Băsescu ameninţă din nou cu demisia
17 Apr 2007   •   17:07
Preşedintele Traian Băsescu a ieşit cu o declaraţie publică, la numai 4 ore după ce Curtea Constituţională a trimis Parlamentului motivaţia scrisă pentru avizul dat în cazul procedurii de suspendare. ?Dacă joi, în pofida faptului că nu am îndeplinit niciuna din cele 2 condiţii pentru a pierde mandatul de preşedinte, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim 5 min de la vot voi demisiona din funcţie şi voi chema în faţa votului şi pe cei care au generat acest abuz?, a subliniat şeful statului.

Votul de suspendare este semnalul că priorităţile României sunt lăsate de-o parte
Băsescu s-a declarat pregătit să revină în faţa electoratului, precizând că nu va negocia cu niciun partid. ?Votul de supendare va fi pentru mine semnalul că nu se vor realiza priorităţile adevărate ale ţării şi atunci nu avem nicio altă soluţie democratică decât revenirea la electorat?. Deşi sondajele arată că preşedintele ar fi reales în funcţie, Băsescu a precizat că este pregătit şi pentru un vot împotriva sa. Aşadar, electoratul are puterea să transmită următorul mesaj: ?mergi dumneata puţin acasă pentru că nouă ne place aşa?, a declarat preşedintele.

?Am sufletul împăcat în ceea ce priveşte relaţia cu românii?
?Se vorbeşte foarte des că e vorba de soarta lui Traian Băsescu în ceea ce priveşte suspendarea preşedintelui?, şi-a început şeful statului discursul. ?Cred că e greşit şi e vorba de ceva mai mult. Nu este problema personală a lui Traian Băsescu suspendarea preşedintelui României?. Şeful statului a subliniat că avizul Curţii Constituţionale nu a făcut altceva decât să confirme ?ceea ce eu am considerat tot timpul că e o realitate?: niciunul din punctele susţinte de iniţiatorii demersului nu au fost recunoscute de Curte ca fiind încălcări ale Constituţiei. În consecinţă, ?din acest moment eu am sufletul împăcat în ceea ce priveşte relaţia cu românii?, pentru că gestul de suspendare este pur politicianist.

Obiectivele României: agricultura, educaţia, sănătatea, ?băieţii deştepţi din Energie?
Preşedintele a vorbit şi despre priorităţile României, spunând că discuţiile despre suspendarea sa sunt mai puţin importante faţă de adevăratele priorităţi cu care se confruntă România. Printre acestea: introducerea votului uninominal, accesul liber la fonduri europene pentru locuitorii din zonele rurale, consolidarea guvernului şi rezolvarea problemelor din sănătate, agricultură şi educaţie. Traian Băsescu a subliniat că una dintre problemele majore rămâne cea a ?băieţilor deştepţi din Energie?. Trebuie făcute presiuni pentru clarificarea procesului din Energie, pentru rezolvarea cazului ?băieţilor destepţi care au fost susţinuţi de miniştrii succesivi din energie?.

?Liniştea este modul în care hoţii se simt cel mai bine?
Traian Băsescu a făcut referire şi la textul Constituţiei, cea care în opinia sa îi conferă dreptul de a critica activitatea Guvernului şi de a propune reforme. Acesta a fost şi motivul pentru care şeful statului a ales să fie un ?preşedinte jucător?. Băsescu spune că va trage în continuare semnale de alarmă, atunci când consideră că interesul naţional este în pericol.

?Dorinţa unora de a avea un preşedinte decorativ care să tacă, să nu se implice, să nu vorbească de fraude, de corupţie este un deziderat pe care vor trebui să aştepte să şi-l vadă împlinit atunci când România va avea un alt preşedinte, dar nu în timpul mandatului meu. Dacă vor liniştea, acea magică linişte, le pot spune că liniştea este modul în care hoţii se simt cel mai bine. Furturile se fac în linişte?.

Suspendarea şefului statului va fi luată în discuţie zilele următoare, în cadrul camerelor reunite ale Parlamentului.

Renate Weber a anticipat actualul conflict

Un fost consilier al preşedintelui Băsescu, Renate Weber, a anticipat încă din 2005, că şeful statului va provoca un confict anticonstituţional. Invitată la emisiunea "Ştirea zilei", Renate Weber a dezvăluit că-şi pregătea, încă de atunci, pledoarii în apărarea preşedintelui. ?În anul 2005, după prima sesizare la Curtea Constituţională, aproape în fiecare noapte, nu adormeam înainte de a face o bucată din pledoaria anti-suspendare. Simţeam cumva că era o tensiune care urma să crească. Simţeam că urma să vină un astfel de moment?, a declarat Weber.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege
x close