Adrian Păunescu aprobă cine intră pe sticlă
Senatorul social-democrat Adrian Păunescu a fost ales de majoritatea membrilor Comisiei parlamentare pentru monitorizarea alocării timpilor de antenă în funcţia de preşedinte al acestei structuri parlamentare. În acelaşi timp, membrii comisiei au aprobat şi structura de conducere a acesteia, formată dintr-un preşedinte, şase vicepreşedinţi şi doi secretari. Comisia este alcătuită din 19 persoane. Deputaţii şi senatorii au respins propunerea democratului Valentin Iliescu, care l-a propus pentru funcţia de preşedinte al comisiei pe şeful Consiliului Naţional al Audiovizualului, Ralu Filip, care, ulterior, a devenit unul dintre vicepreşedinţii comisiei.
În ceea ce priveşte ceilalţi cinci vicepreşedinţi, s-a luat hotărârea ca aceştia să fie numiţi de partide. Astfel, PNL l-a numit pe deputatul Emilian Frâncu, PRM - pe Mihai Ungheanu, UDMR - pe Kelemen Hunor şi PC - pe Ioana Iova-Popescu. Reprezentanţii PD au renunţat la postul de vicepreşedinte care li se cuvenea în favoarea Marilenei Constantinescu - reprezentantul preşedintelui suspendat Traian Băsescu. În funcţia de secretari ai comisiei au fost numiţi Valentin Iliescu şi Rodica Nassar (PSD).
Rompres
Ştiri video recomandate