Antena 3 CNN Politică Biroul Politic Central al ALDE a aprobat lista pentru europarlamentare. Cine se află pe primele locuri

Biroul Politic Central al ALDE a aprobat lista pentru europarlamentare. Cine se află pe primele locuri

Biroul Politic Central al ALDE a aprobat lista pentru europarlamentare. Cine se află pe primele locuri
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    27 Feb 2019   •   20:11

Biroul Politic Central al ALDE a aprobat, în şedinţa de miercuri, lista pentru europarlamentare, primii fiind europarlamentarii Norica Nicolai şi Renate Weber - locurile 1 şi 3 - şi fostul preşedinte al AEP Daniel Barbu, pe locul 2.

Potrivit preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pe locul 4 se află Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, pe locul 5 - deputatul Varujan Vosganian, locul 6 este ocupat de deputatul Andrei Gerea, locul 7 i-a revenit lui Radu Silaghi Dumitrescu de la Universitatea 'Babeş Bolyai' din Cluj, locul 8 - deputatului Eusebiu Pistru, locul 9 - fostului parlamentar Horia Victor Toma şi locul 10 - lui Tudor Tim Ionescu de la organizaţia de tineret ALDE.
 
Tăriceanu a precizat că până la locul 33 sunt preşedinţi ai organizaţiilor ALDE.

Întrebat dacă ALDE va merge la alegerile europarlamentare pe liste separate, Tăriceanu a răspuns: „S-a bătut în cuie lista ALDE şi nu se mai pune în discuţie (n.r. - o listă comună cu PSD). Noi, pentru că suntem un partid ceva mai mic, putem să avansăm şi mai repede şi am hotărât să începem campania cât mai devreme”.

Printre criteriile cu ponderi diferite enumerate de Tăriceanu care au stat la baza alcătuirii listei se află: experienţa profesională şi parcursul profesional, experienţa politică, rezultatele obţinute în alegerile precedente, cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, relaţiile politice la nivel european, proiectul politic propriu.

„Fiecare candidat a trebuit să prezinte un proiect politic propriu, care s-a intitulat "Ce voi face ca deputat în Parlamentul European". Aceste criterii au fost însoţite de punctaje - unele de la 1 la 50, altele de la 1 la 70, altele de la 1 la 100 - şi în funcţie de aceste punctaje Comisia de evaluare a dat note fiecărui candidat şi s-a stabilit un clasament”, a mai spus Tăriceanu. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close