Antena 3 CNN Politică Călin Popescu-Tăriceanu, atac dur la adresa ministrului Sportului: Probabil frustrat pentru că nu și-a găsit loc...

Călin Popescu-Tăriceanu, atac dur la adresa ministrului Sportului: Probabil frustrat pentru că nu și-a găsit loc...

Călin Popescu-Tăriceanu lansează un atac dur la adresa ministrului Sportului, Ionuț Stroe. Tăriceanu îl acuză pe acesta că toate promisiunile pe care le-a făcut în ultima conferință de presă sunt proiectele începute deja de guvernele anterioare.

Călin Popescu-Tăriceanu, atac dur la adresa ministrului Sportului: Probabil frustrat pentru că nu și-a găsit loc...
de Laura Dinu    |    10 Iul 2020   •   12:05

”Probabil frustrat că nu și-a găsit loc la sindrofia de la Clubul Diplomatic, Ministrul Sportului a ieșit într-o conferință de presă pentru a continua delirul promisiunilor Guvernului Orban.

Dl Stroe promite tuturor copiilor care vor să facă sport vouchere pentru echipamente (inspirat din proiectul Noricăi Nicolai, echipamente pentru toți copiii), cum la fel promite 8 bazine olimpice, 5 săli polivalente cu peste 5000 de locuri, 250 săli de sport, 5 patinoare și baze sportive peste baze sportive.

Tăriceanu: Toate cifrele pe care le-a recitat la TV sunt doar niște cifre scoase din burtă

Să fie vorba despre cele în curs de realizare sau deja predate de Compania Națională de Investiții? Coincidența este prea mare. Tot 5 săli de 5000 locuri, ca și guvernele anterioare.

Ce uită să ne zică dl Stroe este că ministerul pe care îl conduce a eșuat să introducă sportul în procesul de selecție al partenerilor în cadrul structurilor parteneriale aferente programelor operaționale din ciclul 2021-2027! Adică toate cifrele pe care le-a recitat la TV sunt doar niște cifre scoase din burtă de el și conțopiștii care îl înconjoară sau din programe anterioare de guvernare. Nu e rău să termini ce au început alții, dar e bine să rămâi modest și să te împăunezi mai puțin!”

×
Subiecte în articol: ionut stroe
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close