Antena 3 CNN Politică Comisia privind alegerile din 2009, în război cu Augustin Lazăr. Procurorul general, somat de parlamentari

Comisia privind alegerile din 2009, în război cu Augustin Lazăr. Procurorul general, somat de parlamentari

1 minut de citit Publicat la 10:52 26 Iul 2017 Modificat la 10:52 26 Iul 2017
o_1bluu3efg1itu10o04mlc7m1o8c8.jpg
Foto: Agerpres

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009 îl somează pe procurorul general să-i pună la dispoziţie toate declaraţiile obţinute în ancheta judiciară.

Parlamentarii sunt interesaţi în mod special de explicațiile lui George Maior, Neculai Onţanu, Laura Coduţa Kovesi şi Florian Coldea, adică personajele-cheie ale anchetei.

Membrii comisiei au redactat o scrisoare, pe care i-o vor trimite în cursul zilei de miercuri lui Augustin Lazar.

"Este practic o somaţie către procurorul şef, procurorul general, prin care, practic, demontăm toate argumentele făcute în scrisoarea trimisă către noi prin care refuză să ne furnizeze o copie a dosarului, argumentând, în drept, prin Constituţie şi legile în vigoare şi concluzionând că îşi exercită practic dreptul în mod abuziv, neexistând nicio lege care să-l împiedice să facă lucrul acesta. De asemenea, suntem de acord că nu există nici o obligaţie stipulată de lege, dar în virtutea colaborării dintre instituţii, atât şi noi cât şi dânşii fiind instituţii publice şi având scopul comun aflarea adevărului, trebuie să conlucrăm împreună", a precizat Oana Florea. 

Ea a menţionat că în scrisoare vor fi demontate "punct cu punct" argumentele procurorului general din prima scrisoare, membrii comisiei invocând Constituţia României, articole din Codul de Procedură Penală şi legea 544/2001 privind regimul public al informaţiilor de interes public, precum şi deciziile CCR 411/2017 şi 428. 

"O concluzie este că nu există niciun text de lege care să interzică să pună la dispoziţia comisiei parlamentare de anchetă un dosar care a fost clasat, deoarece nu mai există cursul urmăririi penale despre care dânsul face referire acolo. Urmărirea penală s-a încheiat", a adăugat Oana Florea. 


 


 

×
x close