Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu lansează un concurs de proiecte. Câştigătorul devine consilier personal al preşedintelui Senatului

Crin Antonescu lansează un concurs de proiecte. Câştigătorul devine consilier personal al preşedintelui Senatului

Crin Antonescu lansează un concurs de proiecte. Câştigătorul devine consilier personal al preşedintelui Senatului
Sursa foto: Foto: Agerpres
06 Oct 2013   •   13:09
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a lansat duminică un concurs de proiecte pentru aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea acestui for, celebrată în 2014, câştigătorii obţinând o stagiatură de consilier personal, o zi alături de preşedintele Senatului sau o invitaţie la concertul de gală.
Antonescu a anunţat pe Facebook lansarea unui concurs de proiecte pentru organizarea evenimentelor prilejuite de aniversarea la nivelul Senatului a 150 de ani de existenţă în anul 2014.
"Noi avem, deja, în vedere o serie întreagă de activităţi, dar mă interesează şi părerile voastre, în special ale celor mai tineri dintre voi, deoarece vă cunosc vitalitatea, creativitatea, spontaneitatea, ambiţia, spiritul de competiţie şi interesul pentru a răspunde celor mai diverse provocări", susţine preşedintele Senatului şi liderul PNL, într-un anunţ postat pe reţeaua de socializare. 
El menţionează că este vorba de "un concurs de proiecte care să includă idei originale pentru logo şi pentru organizarea şi desfăşurarea unei serii de evenimente derulate pe parcursul anului viitor".
Potrivit lui Antonescu, premiul cel mare îl reprezintă "o stagiatură de două săptămâni la Cabinetul Preşedintelui Senatului, pe poziţia de consilier personal". Al doilea premiu va fi  "o zi alături de preşedintele Senatului", iar cel de-al treilea "o invitaţie pentru două persoane la Concertul de gală care va încheia momentele aniversare".
 

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close