Antena 3 CNN Politică Deputatul PNL Victor Paul Dobre: Singura regulă în Parlament este că nu e nici o regulă

Deputatul PNL Victor Paul Dobre: Singura regulă în Parlament este că nu e nici o regulă

Deputatul PNL Victor Paul Dobre: Singura regulă în Parlament este că nu e nici o regulă
Sursa foto: Foto: Mediafax
15 Dec 2011   •   11:20

Liberalul Victor  Paul Dobre a declarat, joi, că "singura regulă în Parlament este că nu se respectă nici o regulă", după ce deputaţii opoziţiei s-au plâns în plenul Camerei Deputaţilor că nu au primit rapoartele proiectelor care se dezbăteau.
   
"Singura regulă este că nu respectăm nicio regulă", a spus de la tribuna Camerei Victor Paul Dobre, informează Mediafax.
   
El a criticat-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru că, deşi vorbea despre respectarea regulilor, nu a supus la vot un amendament la un proiect de lege privind Delta Dunării.
   
Victor Paul Dobre şi alţi parlamentari ai opoziţiei s-au arătat nemulţumiţi şi de faptul că pentru şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor conducerea acestui for legislativ nu a pregătit ordinea de zi, iar rapoartele proiectelor nu au fost distribuite deputaţilor, astfel încât aceştia analizau "în alb" actele normative respective.
   
Roberta Anastase a replicat că unele rapoarte se aflau pe site-ul Camerei.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close