Antena 3 CNN Politică Deputatul PSD Anghel Stanciu, acuzat de ANI de conflict de interese

Deputatul PSD Anghel Stanciu, acuzat de ANI de conflict de interese

Deputatul PSD Anghel Stanciu, acuzat de ANI de conflict de interese
Sursa foto: Foto: Mediafax
30 Dec 2011   •   14:22
 
Deputatul PSD, Anghel Stanciu, este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de confilict de interese. Potrivit inspectorilor de integritate Anghel Stanciu şi-ar fi angajat fiul şi nora la biroul de parlamentar.

ANI îl acuză pe Anghel Stanciu că a propus angajarea şi a avizat contractele individuale de muncă privind angajarea fiului şi norei sale, Anghel Cătălin Stanciu şi Eleonora Maria Stanciu la Biroul Parlamentar din Iaşi, din decembrie 2008, aceştia câştigând aproximativ 12.500 de euro. 

Astfel, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibila săvârşire de către Anghel Stanciu a infracţiunii de conflict de interese.

De asemenea, au fost făcute "demersuri în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese".

 

×
Subiecte în articol: PSD fiu nora Biroul Permanent
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close