Antena 3 CNN Politică Camera Deputaților a votat: Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la școală

Camera Deputaților a votat: Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la școală

Deputaţii au adoptat miercuri o propunere legislativă care completează Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit căreia elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la/până la unitatea de învăţământ, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.

Camera Deputaților a votat: Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la școală
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    21 Apr 2021   •   14:45

S-au înregistrat 277 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi 17 abţineri, iar trei deputaţi nu au votat.

"În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ.

Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigura din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale", prevede un amendament la proiect care aparţine deputaţilor Natalia-Elena Intotero (PSD) şi Szabo Odon (UDMR).

Prevederile ar putea intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 - 2023

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie supus dezbaterii Senatului.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close