Antena 3 CNN Politică Gabriel Oprea: Deocamdată, noul Guvern stă în voturile UNPR

Gabriel Oprea: Deocamdată, noul Guvern stă în voturile UNPR

Gabriel Oprea: Deocamdată, noul Guvern stă în voturile UNPR
Sursa foto: Foto: Intact Images
08 Sep 2010   •   08:16

Guvernul lui Emil Boc depinde de parlamentarii UNPR, avertizează Gabriel Oprea, preşedintele executiv al acestei formaţiuni. Independenţii sunt nemulţumiţi că premierul a anunţat doar o remaniere fără consisţenţă şi nu o restructurare care ar fi putut permite celor de la Uniune să spere la noi ministere.

Oprea este de părere că ar fi fost resurse, din partea UNPR, pentru  "asumarea unor responsabilităţi suplimentare în Guvern". Cristian Diaconescu sau Marian Sârbu erau numai buni de miniştri, susţine Oprea.

"Deocamdată, acest Guvern stă în voturile UNPR. Vreau să se înţeleagă foarte bine şi foarte clar acest lucru: cui nu-i place îşi poate căuta o altă formulă guvernamentală. Deocamdată, asta e structura majorităţii parlamentare pe care se sprijină Guvernul Boc şi noi ne aşteptăm ca ea să fie respectată",  a declarat, marţi, Gabriel Oprea.

"Faptul că nu suntem gălăgioşi, că nu suntem ca pupezele sau ca piţigoii nu înseamnă că suntem slabi, ci că suntem la alt nivel a ceea ce înseamnă interesul naţional", a mai spus Oprea.

Antena 3


×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close