Antena 3 CNN Politică Guvernul decide viitorul etnobotanicelor, săptămâna viitoare

Guvernul decide viitorul etnobotanicelor, săptămâna viitoare

Guvernul decide viitorul etnobotanicelor, săptămâna viitoare
Sursa foto: Foto: Intact Images
09 Mar 2011   •   23:33

Guvernul va lua săptămâna viitoare o decizie în privinţa produselor etnobotanice, a anunţat, miercuri seara, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, potrivit Mediafax.

Sursa citată spunea săptămâna trecută că Guvernul va interzice vânzarea şi deţinerea substanţelor etnobotanice, va confisca marfa pentru un interval de până la 18 luni cu suspendarea activităţii comerciantului până la analiza de laborator şi va decide amenzi ce ajung la 100.000 lei şi închisoare de 2-8 ani pentru vânzarea acestor produse. Măsura era inclusă în proiectul de ordonanţă de urgenţă privind combaterea etnobotanicelor.

Ordonanţa se bazează pe reglementările adoptate de Polonia în noiembrie 2010, prin care au fost interzise atât fabricarea şi introducerea pe piaţă a unor astfel de substanţe, cât şi funcţionarea magazinelor care le comercializează.

Actul normativ va interzice producerea, fabricarea, comercializarea, distribuirea, punerea la dispoziţie, inclusiv cu titlu gratuit, transmiterea, intermedierea transmiterii, deţinerea, introducerea în România, importul, publicitatea şi promovarea de orice fel şi prin orice mijloace, inclusiv electronice, a substitutelor.

Pentru încălcarea interdicţiei de producere, comercializare, deţinere, intermediere a transmiterii, importul şi promovarea substitutelor vor fi aplicate amenzi cuprinse între 20.000 lei şi 50.000 lei, pentru persoanele fizice, şi între 75.000 lei şi 100.000 lei pentru persoanele juridice. Persoanele fizice sau juridice care încalcă în mod repetat interdicţia vor fi sancţionate cu închisoare până la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform datelor prezentate în document, în 2009 au fost înregistrate, la nivelul întregii ţări, 1.195 cazuri de persoane care au solicitat asistenţă spitalicească, printre care mulţi minori, iar în 2010 au fost consemnate 2.760 cazuri.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close