Antena 3 CNN Politică Iliescu trebuie să părăsească locuinţa RAPPS

Iliescu trebuie să părăsească locuinţa RAPPS

Iliescu trebuie să părăsească locuinţa RAPPS
22 Iun 2007   •   07:42

Chiriaşii RAPPS trebuie să părăsească locuinţele, după ce şeful Secretariatului General al Guvernului, Ilie Bolojan, a emis un ordin prin care demnitarii care nu mai au dreptul să ocupe locuinţe de serviciu sau de protocol trebuie să elibereze imobilele în maxim 60 de zile. În caz contrar, ei riscă evacuarea forţată sau plata unor penalităţi la nivelul celei mai mari chirii pentru firme. Printre chiriaşii regiei se numără foşti şi actuali demnitari. Unii dintre aceştia au contestat ordinul de evacuare sau chiar au anunţat măsuri extreme.

Secretariatul General al Guvernului va reduce numărul locuinţelor de serviciu la maxim 180 de imobile, iar numărul locuinţelor de protocol la maxim 15-20 de spaţii. Foştii demnitari care şi-au pierdut funcţiile vor fi obligaţi să părăsească locuinţele la care nu mai au dreptul. Printre aceştia se numără şi Petre Roman, fostul consilier prezidenţial Dan Iosif, foştii miniştri Alexandru Fărcaş şi Georgiu Gingăraş, ex-procurorul general Tănase Joiţa şi fostul demnitar comunist, Paul Niculescu Mizil.

Pe lista RAPPS se află şi Ion Iliescu, care trebuie să elibereze cabinetul senatorial din strada Atena, aflat în litigiu, ambasadorul României în Belgia, Ion Jinga, dar şi nume precum regizorul Cristian Hadji-Culea sau procurorul Ciprian Nastasiu.

Chiria pentru locuinţele de serviciu şi de protocol este de un euro pe metrul pătrat. Pentru proprietăţile folosite, situate adesea în zone centrale, chiriaşii RAPPS plătesc în prezent chirii lunare cuprinse între 87-450 de euro lunar, în condiţiile în care, în capitală, o garsonieră nu poate fi închiriată cu mai puţin de 200-250 de euro lunar.

Unii dintre foştii demnitari au contestat ordinul de evacuare sau au cerut înapoi banii pe care i-ar fi investit în renovarea şi îmbunătăţirea imobilului. Fostul consilier al lui Ion Iliescu, Dan Iosif, a ameninţat că aruncă în aer locuinţa.

Pe lista chiriaşilor RAPPS se află şi actuali demnitari. Miniştrii Teodor Meleşcanu, Tudor Chiuariu, Zsolt Nagy, Ovidiu Silaghi, Cristian David şi Decebal Traian Remeş. Pe lista regiei figurează fostul ministru Vasile Blaga, cu un imobil compus din 8 camere, dar şi Fundaţia ?Copii Sănătoşi?, condusă de soţia premierului, Ioana Tăriceanu, cu un imobil pe strada Mihai Eminescu, de 166,9 metri pătraţi, din februarie 2005.

Antena 3

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close