Vicepremierul şi ministru al Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, şi reprezentantul special al României pentru reconstrucţia Ucrainei, coordonator al aplicaţiei naţionale pentru Programul european SAFE, Mihai Jurca, au participat, duminică, la ceremoniile organizate la Kiev, cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei, transmiţând mesajul că România este alături de poporul ucrainean cu acest prilej, informează un comunicat de presă al Guvernului, potrivit Agerpres.
"Guvernul României, prin cei doi reprezentanţi, a omagiat sacrificiul militarilor ucraineni şi a exprimat solidaritatea faţă de poporul ucrainean", se menţionează în comunicatul Guvernului.
De asemenea, Mihai Jurca, care este şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, a discutat cu oficiali ucraineni despre posibilităţile de colaborare bilaterale în două domenii: dezvoltarea de produse militare adaptate războiului modern şi implicarea României în reconstrucţia Ucrainei, precizează sursa citată.
"Dezvoltarea unor capabilităţi specifice ale industriei de apărare din România, alături de cea ucraineană, reprezintă o prioritate în cadrul Programului SAFE. Experienţa şi cunoaşterea părţii ucrainene, cuplată cu finanţarea oferită de România prin mecanismul SAFE sunt elemente importante pentru realizarea unor achiziţii care să dezvolte capacităţi de producţie comune pe teritoriul României. Participarea industriei şi economiei româneşti la reconstrucţia Ucrainei este o prioritate care va aduce beneficii ambelor părţi. Prin dezvoltarea infrastructurii care poate întări siguranţa şi fluidiza tranzitul la frontieră şi prin participarea companiilor din România la procesul de reconstrucţie odată ce Ucraina va ajunge la o pace justă sunt elemente pe Guvernul le prioritizează şi le va dezvolta ca urmare a discuţiilor cu partenerii ucraineni", se mai afirmă în comunicatul transmis de Guvern.
Mesajul lui Ionuţ Moşteanu, de la Kiev
"Fiecare zi de rezistenţă ucraineană înseamnă mai multă siguranţă pentru România şi pentru toţi aliaţii noştri. România rămâne ferm de partea Ucrainei", a transmis ministrul Apărării Naţionale sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
Potrivit unui comunicat al MApN, Ionuţ Moşteanu a luat parte la o ceremonie de comemorare a militarilor ucraineni căzuţi în luptă, unde a depus o coroană de flori, precum şi la alte activităţi oficiale organizate de autorităţile ucrainene.
Totodată, ministrul participă la "Defence Cooperation Forum. Future Warfare", unde prezintă contribuţia şi sprijinul constant al României pentru Ucraina, precum şi rolul activ al ţării noastre în cadrul eforturilor internaţionale de consolidare a securităţii şi stabilităţii regionale.
"Astăzi, la Kiev, în ziua în care Ucraina îşi sărbătoreşte independenţa, gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care şi-au pierdut viaţa în acest război nedrept, declanşat de Rusia lui Putin. Civili nevinovaţi, familii distruse, copii rămaşi fără părinţi – victimele agresiunii ruse nu pot fi uitate. Am depus o coroană de flori în memoria tuturor victimelor.
Poporul ucrainean merită toată admiraţia şi sprijinul nostru pentru curajul cu care apără nu doar libertatea lor, ci şi securitatea Europei. Fiecare zi de rezistenţă ucraineană înseamnă mai multă siguranţă pentru România şi pentru toţi aliaţii noştri. România rămâne ferm de partea Ucrainei. Nu vom ceda în faţa propagandei şi presiunilor venite dinspre partidele aliniate Moscovei", a mai scris vicepremierul Ionuţ Moşteanu, pe Facebook.
Ucraina a sărbătorit, duminică, cea de-a 34-a aniversare a Zilei Independenţei.