Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea a renunţat la autosuspendare

Liviu Dragnea a renunţat la autosuspendare

Liviu Dragnea a renunţat la autosuspendare
22 Mai 2007   •   21:31

Liviu Dragnea s-a autosuspendat, luni, din funcţia de vicepreşedinte al PSD. Însă, marţi, s-a râzgândit şi a renunţat la idee. Acesta este de părere că demersul său nu mai are obiect, deoarece la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD s-a decis elaborarea analizei solicitate de el în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional de luni, potrivit Mediafax. Dragnea ceruse elaborarea unei analize în care să se stabilească greşelile făcute de PSD şi responsabilii pentru rezultatul referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

?Autosuspendarea mea nu mai are obiect. S-au adoptat hotărârile importante, astfel că, în maximum două săptămâni, vom avea o analiză serioasă, o radiografie a activităţii partidului pe ultimele două luni, unde vom vedea unde s-a greşit, cine a greşit?, a spus Dragnea, conform Mediafax.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close