Antena 3 CNN Politică Ce aşteptări are Liviu Dragnea de la guvernul Cioloş. "Depinde de dumneavostră dacă vom fi parteneri sau adversari"

Ce aşteptări are Liviu Dragnea de la guvernul Cioloş. "Depinde de dumneavostră dacă vom fi parteneri sau adversari"

Ce aşteptări are Liviu Dragnea de la guvernul Cioloş. "Depinde de dumneavostră dacă vom fi parteneri sau adversari"
de S.T.    |    17 Noi 2015   •   13:42

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că guvernul tehnocrat nu este asumat de nicio majoritate, apreciind că de felul în care va răspunde guvernul Cioloş la aşteptările PSD va depinde şi poziţia PSD.

"Ne aflăm astăzi într-o zi mai puţin obişnuită. Trebuie să dam votul de învestitură unui guvern din care nu face parte niciun partid politic. Nu este asumat de nicio majoritate parlamentară", a spus Liviu Dragnea.

"Guvernarea noastră lasă în vistieria ţării 6 milioane de euro, în condiţiile în care am plătit şi 9 milioane de euro din datoria lui Traian Băsescu(...). Domnule prim-ministru, misiunea dumneavostră este sa creşteţi salariul minim, să asiguraţi creşterea cu 10% a tuturor bugetarilor aşa cum a votat parlamentul, aveţi bani pentru aceasta creştere! (...). Depinde de dumneavostră dacă vom fi parteneri sau adversari", a mai spus liderul PSD.

Pentru a fi învestit, noul Guvern are nevoie de voturile favorabile a 274 de parlamentari, în total fiind 547 de senatori şi deputaţi. 

În actuala configuraţie a Parlamentului, PSD are 197 de senatori şi deputaţi, PNL - 176, UNPR - 64, ALDE - 37, UDMR - 25, PND - 12, grupul minorităţilor naţionale - 17, alţi 14 deputaţi şi 5 senatori fiind neafiliaţi.
   
În cazul unui vot favorabil în Parlament, prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune, apoi, individual, în faţa preşedintelui României, jurământul de credinţă.
   
Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close