Antena 3 Politică Lucian Bode a început reformarea Academiei de Poliție și vrea "toleranţă zero faţă de încălcarea legii şi a rigorilor academice"

Lucian Bode a început reformarea Academiei de Poliție și vrea "toleranţă zero faţă de încălcarea legii şi a rigorilor academice"

de Mia Lungu    |    15 Iul 2021   •   11:13
Lucian Bode a început reformarea Academiei de Poliție și vrea "toleranţă zero faţă de încălcarea legii şi a rigorilor academice"
Sursa foto: Hepta

Reforma Academiei de Poliţie constituie un pilon fundamental pentru viitorul MAI, a afirmat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

"Am demarat un amplu proiect de reformă al Academiei de Poliţie. Pornim de la o viziune strategică adaptată nevoilor actuale ale Ministerului Afacerilor Interne şi evoluţiilor din societate, cu accent pe profesionalizare, flexibilizarea instituţională şi creşterea calităţii actului educaţional.", a precizat Bode.

"În acest sens, programele de master profesional recent introduse, ca multe alternative de formare profesională, constituie o modalitate de atragere a resurse umane înalt calificate în sistemul de ordine publică. Am pornit reforma de la bază, fiind ferm convins că însăşi reforma Ministerului Afacerilor Interne nu ar fi posibilă fără a parcurge această etapă.

Reforma Academiei de Poliţie constituie un pilon fundamental pentru viitorul Ministerului Afacerilor Interne, pentru că de aici îşi trage seva întregul nostru sistem. Dacă pepiniera este compromisă atunci sănătate şi soliditatea structurilor va fi şubrezită", a declarat Lucian Bode, la ceremonia de absolvire a studenţilor din Promoţia 2021 a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

El a adăugat că proiectul de reformă este unul de durată, deoarece rezultatele se vor vedea efectiv în timp.

"Important este să nu ne abatem de la această linie de reformă şi să avem toleranţă zero faţă de încălcarea legii şi a rigorilor academice", a spus ministrul.

×

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close