?Eu am continuat să lucrez la aceleaşi standarde profesionale şi după înlocuirea ministrului Mihai-Răzvan Ungureanu?, a menţionat Vinţan. Ea a precizat că ministrul Adrian Cioroianu nu i-a dat un răspuns cu privire la solicitarea ei, urmând să ia o decizie în acest sens în cursul acestei săptămâni. Totodată, Corina Vinţan a precizat că doreşte să renunţe şi la atribuţiile de director general pentru comunicare, care de asemenea erau incluse în contractul său temporar încheiat cu MAE.
Pe de altă parte, Vinţan a subliniat că doreşte să rămână să lucreze în Departamentul Comunicare al MAE, în condiţiile în care a susţinut la sfârşitul lunii martie proba scrisă a examenului de admitere în corpul diplomatic şi consular al României, probă pe care a promovat-o, urmând să susţină în zilele următoare şi proba de interviu oral.
Presa centrală a comentat, săptămâna trecută, pe marginea prestaţiei purtătorului de cuvânt al MAE cu ocazia publicării unor articole speculative potrivit cărora, din cauza instabilităţii politice interne din România, ministrului Cioroianu i-ar fi fost refuzată o întrevedere bilaterală de către secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, NATO ar fi amânat anunţul privind găzduirea de către ţara noastră a summit-ului Alianţei din 2008, iar preşedintele George W. Bush nu a inclus Bucureştiul pe lista de destinaţii ale turneului său în unele ţări ale Europei de Est programat pentru începutul lunii iunie.
Corina Vinţan a fost numită director pentru comunicare la începutul anului 2005 şi apoi purtător de cuvânt în MAE, în toamna lui 2006, de către fostul ministru Mihai-Răzvan Ungureanu. Ea are o experienţă de 17 ani în domeniul comunicării, fiind, anterior venirii la MAE, jurnalist la cotidianul ?Evenimentul Zilei? şi angajat al Agenţiei Saatchi&Saatchi.
Rompres
Ştiri video recomandate