Antena 3 CNN Politică Meleşcanu, aprobat ca vicepreşedinte al Senatului în locul lui Antonescu

Meleşcanu, aprobat ca vicepreşedinte al Senatului în locul lui Antonescu

Meleşcanu, aprobat ca vicepreşedinte al Senatului în locul lui Antonescu
Sursa foto: Teodor Meleºcanu
01 Sep 2009   •   16:30

Senatoul PNL Teodor Meleşcanu l-a înlocuit marţi în funcţia de vicepreşedinte al Senatului pe Crin Antonescu, el reprezentând propunerea grupului parlamentar al acestui partid. Restul grurpurilor parlamentare şi-au păstrat vechile nominalizări pentru funcţiile deţinute în Biroul Permanent. Nominalizarea lui Meleşcanu vine în întâmpinarea anunţului de retragere a lui Antonescu din postul de vicepreşedinte al Senatului, pe fondul viitoarei campaniii electorale pentru alegril prezidenţiale.
Componenţa noului Birou Permament al Senatului a fost validată, cu votul a 100 de senatori, fiind înregistrate trei abţineri.
Vicepreşedinţii Senatului sunt Alexandru Pereş (PDL), Anca Boagiu (PDL), Dan Voiculescu (PSD-PC) şi Teodor Meleşcanu (PNL). Cele patru posturi de secretar sunt deţinute de Gheorghe David (PDL), Orest Onofrei (PDL), Doina Silistru (PSD) şi Cornel Popa (PNL). Chestori ai Senatului sunt Dumitru Constantin (PDL), Ioan Chelaru (PSD), Dan Radu Ruşanu (PNL) şi Verestoy Attila (UDMR).
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Melescanu vicepresedinte Senat vot Antonescu
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close