Antena 3 CNN Politică Mihai Voicu (PNL): Moţiunea de cenzură nu are nicio șansă

Mihai Voicu (PNL): Moţiunea de cenzură nu are nicio șansă

Mihai Voicu (PNL): Moţiunea de cenzură nu are nicio șansă
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    08 Aug 2016   •   15:29

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu crede că o eventuală moţiune de cenzură ar avea şanse mici să treacă de Parlament, potrivit Rfi.ro.

”Nu ştiu dacă moţiunea va fi depusă, cu siguranţă, însă, trecerea ei prin Parlament e mai dificilă decât depunerea. În acest moment, majoritatea PSD nu e una care să poată fi luată foarte serios în discuţie, mai ales din punct de vedere al trecerii unui Guvern. Nu cred că grupuri politice de genul UDMR, grupul minorităţilor naţionale sunt alături de PSD în acest demers. În acest moment, şansele unei moţiuni de cenzură sunt destul de mici, însă din punct de vedere politic, poziţionarea este firească, PSD şi Guvernul Cioloş sunt entităţi diferite, din punct de vedere al viziunii şi al valorilor", a declarat Mihai Voicu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, se va întâlni la începutul acestei săptămâni cu copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a discuta despre eventualitatea depunerii unei moţiuni de cenzură. 

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close