Antena 3 CNN Politică Orban, despre o candidatură la europarlamentare: Sunt colegi care mi-au solicitat să candidez

Orban, despre o candidatură la europarlamentare: Sunt colegi care mi-au solicitat să candidez

Orban, despre o candidatură la europarlamentare: Sunt colegi care mi-au solicitat să candidez
25 Iun 2018   •   23:11

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că nu exclude o candidatură la alegerile europarlamentare din 2019 şi că au fost colegi de partid care i-au solicitat să se înscrie în cursă.

„Sunt colegi care mi-au solicitat, din cauza faptului că sunt liderul care beneficiez de cea mai mare încredere şi cea mai mare intenţie de vot, mi-au solicitat să candidez. Încă nu am luat o decizie, ştiţi foarte bine că sunt desemnat de Consiliul Naţional al partidului să fiu candidatul partidului la funcţia de prim ministru. Este o decizie grea pe care încă nu am luat-o dar, când vom lua această decizie vom anunţa lista”, a spus Ludovic Orban.

Acesta a adăugat că, până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, PNL va avea definitivată lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare.

 

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close