Antena 3 CNN Politică Paşii de urmat după referendum

Paşii de urmat după referendum

Paşii de urmat după referendum
19 Mai 2007   •   09:58
Curtea Constituţională este cea care va verifica rezultatele referendumului privind suspendarea preşedintelui. Odată înregistrate de Biroul Electoral Central, datele vor fi trimise magistraţilor. Abia după ce magistraţii vor constata valabilitatea referendumului, parlamentarii se vor reuni în şedinţă comună pentru a lua act de decizia populaţiei.

Valitatea referendumului şi constatarea rezultatelor va fi făcută de Curtea Constituţională. Mai întâi, Biroul Electoral Central trebuie să înregistreze şi apoi să comunice Curţi rezultatele, după numărarea tuturor voturile. După ce magistraţii Curţii Constituţionale vor constata că referendumul este valid, vor comunica decizia Parlamentului. Cele două camere reunite vor lua act de decizie, într-o şedinţă comună.

?Probabil că luni va fi transmis rezultatul la Curtea Constituţională, ceea ce înseamnă că miercuri va urma o convocare a camerelor reunite ale Parlamentului în funcţie de rezultat?, susţine vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea. Referendumul pentru demiterea preşedintelui este valabil indiferent de prezenţa numărului de oameni la urne. Poate fi anulat doar în cazuri de fraude majore, a mai precizat Eugen Nicolicea.

Antena 3

×
Parteneri
Premieră în lumea auto: Apare taxa pe kilometraj!
x close