Antena 3 CNN Politică PD doreşte o nouă Constituţie

PD doreşte o nouă Constituţie

PD doreşte o nouă Constituţie
07 Mai 2007   •   11:49

În urma şedinţei Biroului Permanent, liderii PD au stabilit ca în cazul în care Traian Băsescu va câştiga referendumul din 19 mai să modifice Constituţia în sprijinul preşedintelui. Liderul PD, Emil Boc, a declarat că democraţii vor strânge cele 500.000 de semnături necesare pentru modificarea Constituţiei, astfel încât să se redefinească raportul dintre preşedinte şi Parlament.

Boc a precizat că este necesară şi echilibrarea raportului între puterea legislativă şi justiţie în România. Democraţii au anunţat că vor organiza o numărătoare paralelă a voturilor la scrutinul din 19 mai, pentru a evita fraudarea alegerilor. "Cine votează contează, nu cine numără voturile. Vrem să ne asigurăm că va fi un vot corect", a precizat Emil Boc. La sfârşitul conferinţei, Adriean Videanu a făcut apel la PSD să redea cele 322 de piramide furate din Parcul Izvor.

PC: obiectivul PD este guvernarea unică a unui partid de stat
Prin iniţiativa democraţilor privind modificarea Constituţiei se urmăreşte un obiectiv mai vechi al acestora: guvernarea unică a unui partid stat, a declarat, luni, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, conservatorul Sergiu Andon. ?Aşteptăm primul spectacol pe stadioane în care oamenii să scrie cu trupurile 'Băsescu'?, a afirmat Andon.

Antena3.ro

×
Parteneri
Reţeaua generalilor. Traseul banilor proveniţi din şpăgi
x close