Antena 3 CNN Politică PD: Morar şi Kovesi vor fi înlăturaţi

PD: Morar şi Kovesi vor fi înlăturaţi

PD: Morar şi Kovesi vor fi înlăturaţi
21 Apr 2007   •   18:13

Preşedintele PD, Emil Boc, spune că de fapt schimbarea procurorului general şi a şefului de la DNA ar fi mobilul suspendării lui Traian Băsescu. Boc susţine că aceste demersuri nu vor rămâne nesancţionate de oficialii europeni care monitorizează atent România. Preşedintele PD califică suspendarea preşedintelui drept ?o execuţie de tip stalinist?.

?Dacă acest lucru se va intampla, vă dau în scris, negru pe alb, că în iunie va fi activată clauza de salvgardare pe justiţie?, declara Emil Boc, preşedintele PD.

De asemenea Boc a mai precizat că prin demiterea celor doi procurori se urmăreşte blocarea unor dosare penale sau neînceperea urmăririi penale pentru unele dosare aflate în curs. ?Avem date foarte certe şi clare că odată cu propunerea de suspendare s-a pregătit înlocuirea procurorului general şi înlocuirea procurorului DNA, ca un obstacol care stă în calea actualei majorităţi de conjunctură, o conjunctură a intereselor private şi de grup? , susţine Emil Boc.

Liderul PD a mai arătat că proiectul de modificare a legii pentru alegerea preşedintelui face parte dintr-un şir de mai multe încercări ale opoziţiei, menite să obstrucţioneze activitatea lui Traian Băsescu.

Antena 3

×
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close