Cristian Rădulescu este de părere că programul prin care ministrul Sănătăţii vrea să testeze starea de sănătate a românilor este ca o sită mult prea rară. Puţini vor fi aceea care vor descoperi că suferă de o boală. Rădulescu susţine că marja de eroare a studiului, pe care o ia în considerare chiar guvernul este de 25 %. În opinia democratului este prea mult, pentru un studiu pe baza căruia să se elaboreze ulterior politicile sanitare la nivel naţional. Mai mult, Rădulescu invocă şi cheltuielile de la buget: întreaga acţiune va costa peste 300 milioane de euro.
Vicepreşedintele PD consideră că programul foloseşte mai degrabă ?narcisismului domnului Nicolăescu, care vrea să îşi vadă semnătura pe milioanele de scrisori trimise pacienţilor?, decât pacienţilor. Rădulescu a adăugat că democraţii îi vor chema la toamnă, în faţa parlamentului pe Premier, dar şi pe ministrul Sănătăţii pentru a da explicaţii asupra programului de sănătate.
Ministrul Nicolăescu afirmă că nu este corect ca democraţii să critice programul de sănătate, pentru a fost elaborat pe vremea când PD era la guvernare. Nicolăescu susţine că de fapt, programul nu este unul statistic, principalul scop fiind acela de a îi trimite pe români la doctor.
ACUZAŢIILE LUI CRISTIAN RĂDULESCU

Antena 3
Ştiri video recomandate