Antena 3 CNN Politică PNL, AP şi PNŢCD reînvie defuncta CDR

PNL, AP şi PNŢCD reînvie defuncta CDR

PNL, AP şi PNŢCD reînvie defuncta CDR
04 Iun 2007   •   13:40

Liberalii îşi adună forţele şi încearcă să stabilească pe cine se pot baza în viaţa politică şi pe cine. PNL pune la cale crearea unui pol de centru-dreapta, pentru care au început deja discuţiile. Primul invitat a fost Emil Constantinescu. Vizaţi sunt şi ţărăniştii. În opinia fostului preşedinte, polul de dreapta ar putea duce la reapariţia pe scena politică a defunctei Convenţii Democratice.

Într-o conferinţă de presă comună, preşedintele liberal Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Constantinescu, liderul AP, au menţionat că este în curs de elaborare o platformă politică în care se afirmă valorile politice şi principiile susţinute de PNL şi AP. Documentul va fi semnat ulterior de ambele părţi. Polul de dreapta se doreşte a fi o contrapondere la PSD.

Emil Constantinescu spune că va colabora cu ?noul PNL? după ce liberalii s-au ?curăţat? de persoane precum Theodor Stolojan şi alţi ?reprezentanţi ai fostului FSN?. De asemenea, el a susţinut că şi PNŢCD ar trebui să participe la crearea polului de centru-dreapta, pentru că ?a plătit cu demnitate preţul politic?.

Crearea unui pol al forţelor de dreapta a fost tema centrală de discuţie a conducerii PNL, care s-a întrunit în cadrul Biroului Permanent Central. Ludovic Orban a declarat la ieşirea de la discuţii că şi PNL ia în considerare dezvoltarea unor discuţii cu PNŢCD şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, care să fie apropiaţi de ideile liberale. Conducerea PNL se va întâlni cu o delegaţie a PNŢCD marţi, la ora 10.

Antena3.ro

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close