Consultanţa costă, în principiu, 10% din costul total al realizării. De exemplu, Sistemul de Management al Traficului realizabil printr-un proiect finanţat de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, a fost evaluat la 20 de milioane de euro. Din această sumă, 1,8 milioane de euro sunt destinaţi serviciilor de consultanţă, iar 18,8 milioane pentru realizarea efectivă a sistemului.
De multe ori, însă, susţin jurnaliştii, cei din conducerea primăriei constată că banii destinaţi unor investiţii s-au cheltuit numai pe proiecte sau că perioada de graţie în care banii trebuiau folosiţi a expirat de mult, iar băncile europene nu îi mai acordă. În planurile municipalităţii există numeroase proiecte cel puţin îndrăzneţe care ar trebui să fie finalizate cel târziu în 2008.
Dintre acestea amintim reţeaua metropolitană de fibră optică a Municipiului Bucureşti pentru telecomunicaţii, realizarea unui racord între Splaiul Unirii şi Autostrada Soarelui sau Ecologizarea şi dezvoltarea potenţialului turistic, de recreere şi agrement al parcurilor Cişmigiu, Herăstrău, Carol şi Tineretului sau master-plan-ul de circulaţie pentru Bucureşti. Astfel, numărul proiectelor pentru Capitală creşte simţitor, dar realizarea lor efectivă întârzie nepermis de mult. Este concluzia jurnaliştilor.
Antena 3
Ştiri video recomandate