Antena 3 CNN Politică Promenada de pe Lacul Morii, de trei ori mai ieftină decât promenada "proiectată" de Clotilde Armand

Promenada de pe Lacul Morii, de trei ori mai ieftină decât promenada "proiectată" de Clotilde Armand

Promenada de pe Lacul Morii, reamenajată de Primăria Sectorului 6, costă de trei ori mai puţin decât "Promenada Verde", proiectul iniţiat de Nicuşor Dan şi Clotilde Armand.

Promenada de pe Lacul Morii, de trei ori mai ieftină decât promenada "proiectată" de Clotilde Armand
Sursa foto: Antena 3 | Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Noi 2021   •   14:09

În urmă cu trei săptămâni, a fost prezentat la emisiunea Exces de putere proiectul iniţiat de Clotilde Armand şi Nicuşor Dan denumit "Promenada verde".

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a încheiat un acord cu Primăria Sectorului 1 pentru promenada verde care va fi finanţată cu 30 de milioane de euro.

Împărţită suma investiţiei la lungimea promenadei rezultă un cost de 1,8 milioane de euro pentru fiecare kilometru.

Ne uităm în oglindă, în Sectorul 6, unde este primar Ciprian Ciucu şi unde se amenajează faleza Lacului Morii. Astfel, promenada de pe lac costă de trei ori mai puţin decât promenada "proiectată" de Clotilde Armand şi Nicuşor Dan.

Lucrările la digul Lacul Morii sunt în plină desfăşurare, locul reprezentând zona cu cel mai frumos apus din Bucureşti.

"Este o lucrare care a început în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate şi va fi gata undeva la începutul lunii mai, conform contractului. Valoarea lucrărilor este de 9,3 milioane de lei", a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Noile amenajări vor crea şi noi facilităţi pentru publicul larg, întreaga promenadă a lacului devenind un punct central, modern şi armonios amenajat, special pentru ca oameni să aibă unde se plimba într-un loc liniştit.

"Sunt lucrări care presupun asfaltare, piste de biciclete, bănci, iluminat cu LED, coşuri de gunoi, Wi-Fi şi tot ce mai este nevoie. Este doar prima etapă din amenajarea zonei extinse a Lacului Morii, care va include insula, pe care o vom amenaja pentru diferite activităţi culturale, sportive, plajă, dar şi zona adiacentă lacului, care include şi Parcul Crângaşi", a mai explicat primarul Ciprian Ciucu.

În acest sens, Primăria Sectorului 6, alături de Ordinul Arhitecţilor din România, au realizat un parteneriat pentru îmbunătăţirea spaţiului public urban.

Câţiva kilometri mai departe, Clotilde Armand are în plan renovarea unor spaţii, însă proiectul este de trei ori mai scump şi învăluit în controverse.

Primul kilometru din Promenada Verde din Sectorul 1 a fost deja inaugurat în luna februarie a acestui an, chiar de primarul Clotilde Armand. Astăzi, la aproape zece luni distanţă, găsim o potecă de pietriş, dar şi pericole pentru trecători.

Întregul proiect este estimat la 30 de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, primul kilometru nu ar fi putut costa mai mult de 100.000 de euro, în timp ce în acte acesta ar fi costat 1,8 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: lacul morii Clotilde Armand sectorul 1
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close