Antena 3 CNN Politică PSD îl vrea pe Marcel Ciolacu premier. Ce ministere cer social-democrații

PSD îl vrea pe Marcel Ciolacu premier. Ce ministere cer social-democrații

PSD joacă tare la negocierile pentru guvern. Partidul și-ar dori inclusiv postul de premier pentru Marcel Ciolacu. La discuții, social-democrații vor cere ministere de forță, printre care Finanțe sau Interne și vor să aleagă primii portofoliile importante.

PSD îl vrea pe Marcel Ciolacu premier. Ce ministere cer social-democrații
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    02 Noi 2021   •   16:32

Cei din PSD așteaptă ca ce liberalii să aibă o decizie clară în acest sens, în sensul în clare majoritatea din PNL să fie de acord cu intrarea PSD la guvernare și abia după acel moment social-democrații vor începe negocierile.\

"Însă și-au schimbat poziția cei din PSD pentru că s-a schimbat și configurația politică după plecarea celor 15 parlamentari apropiați de Ludovic Orban. După plecarea acestora, PNL împreună cu USR și cu UDMR nu mai alcătuiesc acea majoritate de 234 de voturi necesare pentru învestirea acestui guvern, prin urmare alternativa cu USR pică.

Doar dacă majoritatea ar însemna să stea în voturile celor de la minoritățile naționale care au transmis deja mai multe mesaje că nu mai sunt de acord să susțină un guvern PNL-UDMR-USR. Sau să facă negocieri cu Ludovic Orban, ceea ce nu-și doresc cei mai mulți din Partidulului Național Liberal", a spus reporterul Antena 3 Mădălina Mihalache, la Decisiv.

Prin urmare, având în vedere toată această situația favorabilă PSD, liderii social-democrați vor acum să meargă la negocieri și prima condiție să fie ca Partidul Social Democrat să fie cel care să dea premierul.

Marcel Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă și-a depus mandatul: ”PSD își asumă să intre la guvernare”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că toate scenariile rămân deschise în continuare. În ce privește faptul că Sorin Grindeanu a fost votat președinte interimar la Camera Deputaților, Ciolacu se bucură că acesta a reușit să strângă majoritatea.

„PSD își asumă și în această criză să intre la guvernare. Vom vedea înspre ce direcție duc lucrurile”, a declarat Marcel Ciolacu. 

Întrebat de ce tocmai acum, când ar exista șanse pentru alegerile anticipate, PSD ia în calcul să intre la guvernare, liderul PSD a spus că „lucrurile nu se exclud unele pe altele”.

„Am constatat că după încă 10 zile de criză anumiți lideri politici au spus clar că nu poate să treacă prin Parlament un guvern minoritar, lucru pe care noi îl spunem de la începutul crizei. România nu are nevoie în acest moment de un Guvern minoritar. Toate scenariile rămân deschise în continuare și cred cu tărie că întoarcerea la popor este cea mai corectă”, declară președintele PSD.

Ciolacu susține că nu sunt nu există condiții pentru intrarea la guvernare. 

„Nu avem condiții, nu am discutat. Vorbesc cu toată lumea la telefon. Nu am nicio reținere indiferent din ce zonă politică vin aceste telefoane și mi se pare corect să facem acest lucru. Nu cred că are importanță cine m-a sunat. Vorbesc la telefon cu toți actorii politici care pot ajuta la ieșirea din această criză și să ne întoarcem la probleme adevărate ale României”, a mai spus Ciolacu. 

„Fac o solicitare la toți reprezentanții partidelor parlamentare: să avem foarte mare grijă ce vorbim în această perioadă fiindcă cu toții suntem responsabili de declarațiile noastre”, adaugă Ciolacu.

Acesta s-a declarat mulțumit de faptul că Sorin Grindeanu a devenit noul președinte interimar al Camerei Deputaților. 

„Mă bucur că domnul Grindeanu a reușit să creeze o majoritate în Parlament să fie președinte interimar”, a concluzionat el. 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu PNL PSD
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close