Antena 3 CNN Politică Quintus susţine intrarea lui Becali în PNL: "E rău de gură, dar pe noi ne interesează şi partea interioară"

Quintus susţine intrarea lui Becali în PNL: "E rău de gură, dar pe noi ne interesează şi partea interioară"

Quintus susţine intrarea lui Becali în PNL: "E rău de gură, dar pe noi ne interesează şi partea interioară"
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    15 Oct 2012   •   13:24

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, luni, că el susţine intrarea lui George Becali în PNL, afirmând că este "un bun creştin", dar şi "rău de gură", fapt care ajută formaţiunea la alegeri.

"Este un subiect pe care îl vom discuta (n.r. în BPC al PNL). Vom vedea care sunt avantajele şi care nu sunt. În ceea ce mă priveşte, eu îl simpatizez pe domnul Becali, este un bun creştin, este un om care a ajutat foarte mulţi nevoiaşi şi este foarte popular, ori noi ne pregătim pentru alegerile din 9 decembrie. Numele Becali o să-i folosească nu numai lui, ci şi altor candidaţi ai noştri din toată ţara pentru că se va răspândi această ştire şi măcar dacă simpatizanţii Stelei se vor îndrepta spre candidaţii noştri...", a spus Quintus, informează Agerpres.

El a precizat că cel mai probabil va fi de acord cu intrarea lui Becali în PNL, iar acest lucru nu are cum să afecteze imaginea partidului.

"Becali e rău de gură, dar pe noi ne interesează şi partea interioară", a explicat preşedintele de onoare al PNL.

Quintus a mai afirmat că este stelist, chiar dacă este ploieştean şi ţine cu echipa de fotbal Petrolul.

"Eu sunt stelist, ţin şi cu Petrolul că sunt ploieştean, dar ţin şi cu Steaua. Mie mi-a plăcut omul ăsta, cu defectele sale", a spus seniorul liberal.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câştiga. "Cu Becali îl batem pe principalul aliat al PDL, Dan Diaconescu", a spus şeful social-democraţilor.

Întrebat dacă, în calitate de copreşedinte al USL, va fi de acord ca Gigi Becali să candideze la alegerile legislative pe listele Uniunii Social Liberale, Ponta a răspuns ieri: "Sunt stelist, cum aş putea să fiu contra?!".

Europarlamentarul George Becali, finanţatorul Stelei, a declarat joi, că el va fi susţinut de USL pentru un mandat într-un colegiu din sectorul 6 al Capitalei, iar PNG va susţine uniunea la alegerile din iarnă.







×
Subiecte în articol: George Becali PNL Mircea Ionescu Quintus
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close