Antena 3 CNN Politică Referendum. Ultima zi de campanie

Referendum. Ultima zi de campanie

Referendum. Ultima zi de campanie
17 Mai 2007   •   09:56

La miezul acestei nopţi, campania pentru referendumul privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu se încheie. Ritmul s-a înteţit în această ultimă zi. În Bucureşti au avut loc două demonstraţii: un marş al motocicliştilor pro-Băsescu şi un miting al tinerilor anti-Băsescu. Mitingul, organizat în Piaţa Eroilor, a fost iniţiat oficial de mai multe asociaţii ale tinerilor.

Ultimul miting al campaniei, organizat de Asociaţia non-guvernamentală Tineri pentru Tineri, a început la ora 17.00 pe platoul din faţa Academiei Militare din Bucureşti. La acţiune au participat simpatizanţi ai PSD, PRM şi ai PC. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a îndemnat pe cei veniţi să voteze pentru a da României o nouă şansă. Geoană le-a spus simpatizanţilor să nu se lase intoxicaţi de sondajele mincinoase.

PRM-iştii au fost îmbrăcaţi în tricouri albe, cu sigle şi inscripţii imprimate pe care apare ştampila de vot cu ?DA?. Corneliu Vadim Tudor a vorbit la mitingul anti-Băsescu mai bine de o oră. La manifestaţie au fost prezenţi şi reprezentanţi ai PC, în frunte cu Codruţ Şereş.

Potrivit jandarmerie române, în piaţă au fost aproximativ 15.000 de manifestanţi. Pe platoul din faţa Academiei Militare au fost autobuze cu număr de Timiş, Sibiu, Galaţi, Buzău, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi sau Bacău.

Antena 3

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close