Antena 3 CNN Politică Remus Pricopie: Nicușor Dan și Călin Georgescu trebuie să ateste modul în care au fost colectate semnăturile pentru candidatură

Remus Pricopie: Nicușor Dan și Călin Georgescu trebuie să ateste modul în care au fost colectate semnăturile pentru candidatură

G.A.
2 minute de citit Publicat la 13:00 07 Mar 2025 Modificat la 13:01 07 Mar 2025
rector snspa
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, solicită BEC să verifice cu maximă rigurozitate legalitatea semnăturilor depuse / Sursa foto: Antena 3 CNN

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a transmis vineri, 7 martie, un mesaj prin care atrage atenția asupra „dificultăților și potențialelor vulnerabilități legislative” legate de strângerea celor 200.000 de semnături necesare pentru înscrierea unui candidat independent în alegerile prezidențiale. El cere autorităților să asigure transparența și legalitatea procesului și subliniază importanța unei analize corecte din partea Biroului Electoral Central.

„Având în vedere prevederile legale care impun candidaților la alegerile prezidențiale depunerea unei liste de susținători, cuprinzând cel puțin 200.000 de semnături (Legea 370/2004, art. 27), consider necesar să ridic public o întrebare esențială: Este cu adevărat posibil ca cei doi candidați independenți, Nicușor Dan și Călin Georgescu, să strângă acest număr impresionant de semnături, în mod legal, fără o structură organizatorică și fără resurse financiare transparente?

Acest subiect – al colectării celor 200.000 de semnături în cazul candidaților independenți – se află într-o zonă neclară, în principal din cauza unor lacune legislative, dar și a modului în care acest dosar de candidatură al unui candidat este verificat, în raport cu reglementările în vigoare. Deși Biroul Electoral Central (BEC) nu dispune de instrumente legale foarte puternice pentru a acționa în această privință, are totuși posibilitatea, dar și responsabilitatea de a efectua o analiză aprofundată a legalității demersului de strângere de semnături, pentru a îndeplini prevederile art. 27 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis rectorul SNSPA, în cursul zilei de vineri.

Remus Pricopie: „Solicit BEC să verifice cu maximă rigurozitate legalitatea semnăturilor depuse”

Remus Pricopie a subliniat că, în acest context, este responsabilitatea Biroului Electoral Central (BEC) să verifice legalitatea semnăturilor depuse și să documenteze în mod transparent modul în care acestea au fost obținute.

„În acest context, solicit BEC să verifice cu maximă rigurozitate legalitatea semnăturilor depuse și să documenteze în mod transparent modul în care acestea au fost obținute. O astfel de verificare este esențială pentru a asigura respectarea principiilor democratice și a preveni orice posibilă încercare de fraudă sau manipulare a procesului electoral. Este imperativ ca autoritățile competente să își îndeplinească atribuțiile cu responsabilitate și să ofere cetățenilor garanția unui proces electoral corect și echitabil”, a mai adăugat Remus Pricopie.

El susține că toți candidații independenți trebuie să depună toate documentele care să ateste în mod clar și verificabil modul în care au fost colectate cele 200.000 de semnături.

„Totodată, atât Nicușor Dan, cât și Călin Georgescu, au obligația de a depune toate documentele care să ateste în mod clar și verificabil modul în care au fost colectate cele 200.000 de semnături necesare pentru validarea candidaturii lor. Transparența acestui proces nu este doar o cerință legală, ci și o necesitate democratică, menită să elimine orice suspiciune de nereguli sau influențe netransparente. Cetățenii au dreptul să știe dacă aceste semnături au fost obținute în conformitate cu legea, fără utilizarea unor practici care să contravină principiilor unui proces electoral corect”, a transmis Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close