Votul asupra acestei modificări urmează să fie dat de plenul Senatului, în şedinţa de joi. De altfel, Radu Berceanu a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi înainte de a fi numit ministru al Transporturilor. ?Grupul are alocată funcţia de vicepreşedinte al Senatului, care va fi îndeplinită de senatorul Norica Nicolai, şi două funcţii de chestori, care vot fi ocupate de Dumitru Constantin şi Iluşcă Daniel?, a precizat Mario Oprea, senator PNL.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate