Antena 3 CNN Politică UDMR nu îl va susţine pe Băsescu

UDMR nu îl va susţine pe Băsescu

UDMR nu îl va susţine pe Băsescu
25 Apr 2007   •   21:49

UDMR nu îl va susţine pe preşedintele suspendat Traian Băsescu în cadrul campaniei premergătoare referendumului din 19 mai a decis, miercuri seara, Consiliul Permanent al formaţiunii politice. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că cei 14 membri ai Consiliului Permanent au hotărât ca Uniunea să se implice în această campanie cu un mesaj pozitiv, folosindu-se de acest prilej pentru a comunicat propriului electorat ataşamentul faţă de valorile democraţiei.

?Nu vom duce o campanie negativă, ci vom folosi această ocazie pentru a ne reafirma angajamentul faţă de ideile de bază ale democraţiei, construcţia instituţională, republica?, a afirmat liderul Uniunii. Marko Bela a spus că UDMR nu-l va susţine în această campanie pe Traian Băsescu: ?Nu-l putem susţine pe Traian Băsescu?.

În opinia preşedintelui UDMR, referendumul va fi invalidat din cauza lipsei electoratului de la urne, fiind de părere că ?electoratul are alte priorităţi decât cele ale liderilor politici?. Marko Bela a mai spus că UDMR nu va organiza mitinguri pe parcursul campaniei pentru referendum. Întrebat cum comentează decizia Uniunii Civice Maghiare (UCM) de a-l susţine pe Traian Băsescu, Marko Bela a declarat că UDMR nu este în competiţie cu această formaţiune şi nu preconizează să contracareze în vreun fel acţiunile pe care aceasta s-ar putea să le iniţieze în timpul campaniei.

Rompres

×
Parteneri
O nouă minivacanţă pentru români! Câte zile libere vor avea angajaţii
x close