Antena 3 CNN Politică Vanghelie, atac la Cozmâncă şi Mitrea: "Cascadorii râsului au beneficiat de privilegiile PSD"

Vanghelie, atac la Cozmâncă şi Mitrea: "Cascadorii râsului au beneficiat de privilegiile PSD"

Vanghelie, atac la Cozmâncă şi Mitrea: "Cascadorii râsului au beneficiat de privilegiile PSD"
Sursa foto: Marian Vanghelie
21 Sep 2009   •   15:08

Miron Mitrea şi Octav Cozmâncă "nu au avut curaj niciodată în viaţa lor", ar trebui să le fie ruşine că timp de 20 de ani au beneficiat de privilegiile partidului, iar acum "se maimuţăresc" şi vin în ajutorul lui Traian Băsescu, împreună cu Sorin Oprescu, a afirmat luni, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, după şedinţa conducerii partidului.
Enervat de consideraţiile lui Cozmâncă privitoare la grupurile de interese din PSD, Vanghelie a atacat persoanele care acţionează în dezinteresul candidatului partidului la prezidenţiale, Mircea Geoană.
"Eu am auzit două persoane, cred că le-am văzut şi fotografia pe la televizor care vorbeau de caşcavalizare, eu aş spune că ar trebui să le fie ruşine. Oamenii ăştia nu au avut curaj niciodată în viaţa lor din păcate, s-au folosit şi au beneficiat de toate privilegiile partidului timp de 20 de ani şi unul şi celălalt. Acum se dau cascadorii râsului, au prins curaj dintr-o dată brusc ţinând cont de faptul că se maimuţăresc şi vin în sprijinul lui Traian Băsescu în pachet cu Sorin Oprescu", a afirmat Vanghelie. 
Vanghelie mai că l-a felicitat pe  Traian Băsescu pentru jocul pe care-l face, deoarece vrea să câştige alegerile, arătând că de restul i se face "scârbă".
Întrebat cine este cealaltă persoană la care se referă, în afară de Octav Cozmâncă, Vanghelie a precizat că este vorba de senatorul PSD Miron Mitrea.
În schimb, Geoană nu crede că Octav Cozmâncă va reuşi să-i aducă voturi lui Sorin Oprescu dacă acesta din urmă va intra în cursa prezidenţială. "De unde să aducă el voturi, de acasă?", s-a întrebat retoric Geoană, referindu-se la proaspătul exclus din PSD.
Antena3.ro

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close