Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: USL decide sâmbătă dacă va onora invitaţia preşedintelui Traian Băsescu

Victor Ponta: USL decide sâmbătă dacă va onora invitaţia preşedintelui Traian Băsescu

Victor Ponta: USL decide sâmbătă dacă va onora invitaţia preşedintelui Traian Băsescu
Sursa foto: Foto: INTACT Images
10 Iun 2011   •   19:53

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL va decide sâmbătă dacă va onora invitaţia preşedintelui Traian Băsescu la discuţii privind revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă, conform Mediafax.

Liderul social-democrat a adăugat că subiectul reorganizării este "mult prea important ca să refuzăm să-l discutăm.”

"Referitor la invitaţia preşedintelui de a purta un dialog normal cu opoziţia de astăzi, care mâine poate fi la putere, pot să vă spun că am vorbit deja cu Crin Antonescu. Sâmbătă ne vom întâlni, vom lua o decizie comună. Deci nu va fi o decizie a PSD, PNL sau PC, ci va fi una a USL. Nu vreau să anticipez această decizie, dar pot să vă spun că reorganizarea administrativ-teritorială este un subiect mult prea important ca să refuzăm să-l discutăm", a spus Ponta.

Ponta nu s-a pronunţat public pe acest subiect pentru că nu i se pare normal ca reprezentanţii USL "să afle din presă deciziile luate de uniunea politică, aşa cum se întâmplă în cazul democrat-liberalilor.”

Liderul PSD a declarat, însă, că este de acord cu ideea unei reorganizări administrativ-teritoriale, dar nu cu "una făcută de pe o zi pe alta.”

"Dialogul, studiul de fezabilitate, consecinţele, consultarea românilor, consultarea Comisiei Europene exclud o procedură care să se întâmple mâine pentru poimâine. De altfel, este o chestiune care eu nu cred că se poate face nici măcar aşa, cu forţa", a adăugat liderul PSD.

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close