Antena 3 CNN Show Showbiz Cele mai costisitoare scandaluri sexuale în Statele Unite

Cele mai costisitoare scandaluri sexuale în Statele Unite

Cele mai costisitoare scandaluri sexuale în Statele Unite
Sursa foto: Foto: hollywoodcelebgossips.com
30 Mai 2011   •   15:57

În rândul politicienilor şi celebrităţilor, puterea şi bogăţia vin însoţite de posibilitatea de a pierde masiv în momentul în care o indecenţă privată ajunge la cunoştinţa publicului.

Încercând să realizeze ce om politic sau celebritate din Statele Unite a avut cel mai mult de suferit de pe urma unui scandal sexual, The Daily Beast a realizat un top cu cele mai dăunătoare scandaluri.

10. John Edwards


Înainte de scandal: Candidat al democraţilor pentru preşedinţie

Daune salariale estimate: 0

Principala victimă a scandalului în care a fost implicat Edwards în 2007 a fost cariera politică a acestuia şi şansele de a deveni preşedintele Statelor Unite. După ce aventura sa cu Rielle Hunter a fost făcută publică, Edwards s-a retras, în mai 2008, din cursa pentru prezidenţiale, refuzând şi un post de vice-preşedinte, în cazul în care acesta i-ar fi fost oferit.

9. Bill Clinton


Înainte de scandal: Preşedintele Statelor Unite

Daune salariale estimate: 0

Afacerea Lewinsky l-a costat mai mult decât bani pe fostul şef de la Casa Albă. El a fost acuzat de sperjur şi obstrucţionarea justiţiei. A fost nevoit să plătească 850.000 de dolari pentru a evita o acuzaţie de hărţuire sexuală şi a fost amendat  90.686 de dolari pentru fals in declaraţii. Totuşi, Clinton nu a fost obligat să părăsească Biroul Oval în urma scandalului.

8. Mark Sanford

Înainte de scandal: Guvernatorul republican al Carolinei de Sud

Daune salariale estimate: Aproximativ 3.000 de dolari

Soţia fostului guvernator a divorţat de acesta, după ce încercarea lui de a acoperi urmele unei aventuri în America de Sud au eşuat. El a fost nevoit să returneze banii publici folosiţi pentru a-şi finanţa excursia în Argentina din 2008, nu a fost obligat să renunţe la postul său, dar a fost cenzurat de către partid.

7. Christopher Lee


Înainte de scandal: Deputat în Camera Inferioară a Congresului Statelor Unite

Daune salariale estimate: 174.000 de dolari

Lee nu a fost surprins înşelându-şi nevasta, ci fotografia în care îşi căuta o parteneră alături de care să o facă i-a cauzat sfârşitul carierei de deputat. Imaginea în care pozează pe jumătate gol pe un site de matrimonial a fost suficientă pentru a fi criticat de opinia publică şi obligat să demisioneze.

6. Eliot Spitzer


Înainte de scandal: Guvernatorul New York

Daune salariale estimate: 179.000 de dolari

După scandalul din 2008, când a fost descoperit drept client al unei agenţii care oferea serviciile unor prostituate de lux, Spitzer a renunţat rapid la postul de guvernator, pierzând echivalentul a peste un an de salarii, urmând a plăti şi o amendă de 10.000 de dolari.

5. Dominique Strauss-Kahn

Înainte de scandal: Directorul Fondului Monetar Internaţional

Daune salariale estimate: 495.000 de dolari

Oficialul francez se află în arest la domiciliu după acuzaţiile de viol aşteptând decizia instanţei. Între timp, el cheltuie 50.000 de dolari pe lună pentru apartamentul în care locuieşte şi 200.000 de dolari lunar pentru serviciul de securitate angajat. Toate acestea în lipsa salariului de 420.000 de dolari şi 75.000 fon suplimentar lunar, cât primea de la FMI.


4. Ted Haggard

Înainte de scandal:  Pastor şi preşedinte al Asociaţiei Evanghelice Naţionale

Daune salariale estimate: 500.000 de dolari

În urma acuzaţiilor conform cărora Haggard şi-a angajat o escortă masculină timp de mai mulţi ani, până în 2006, pastorul din Colorado şi-a dat demisia din funcţia de conducere a bisericii pe care a înfiinţat-o şi din ANE. El a pierdut salariul pe care îl primea de la ANE şi câştigurile din drepturi de autor pentru 11 cărţi. Conform unui documentar HBO, pastorul este acum agent de asigurări.

3. Kobe Bryant

Înainte de scandal: Baschetbalist la Los Angeles Lakers

Daune salariale estimate: 4 milioane de dolari

Acuzat de viol în 2003, baschetbalistul a pierdut contracte de publicitate cu McDonald's, Nutella şi Coca-Cola. Nike l-a păstrat sub contract, dar nu s-a folosit de imaginea sa timp de doi ani. Acuzaţiile nu au ajuns la un proces, cele două părţi înţelegându-se pentru o sumă de bani necunoscută. Totuşi, Bryant a semnat un nou contract cu echipa sa la doar un an de la scandal şi a câştigat 13 milioane de dolari din angajamente publicitare în cele 12 luni care au urmat acuzaţiilor.

2. Arnold Schwarzenegger


Înainte de scandal: Guvernator al Californiei

Daune salariale estimate: Între 12 şi 45 de milioane de dolari

În timp ce speculaţiile cu privire la divorţul Terminatorului de Maria Shriver estimează costuri de până la 200 de milioane de dolari, dezvăluirea că Arnold Schwrzenegger are un copil în ilegitim îl costă pe acesta renaşterea carierei la Hollywood. Fostul guvernator a pierdut, în urma scandalului, mai multe contracte de filme, printre care Cry Macho, serialul animat "The Governator" şi o posibilă continuare pentru "Terminator".

1. Tiger Woods


Înainte de scandal: Jucător profesionist de golf

Daune salariale estimate: 50 de milioane de dolari

Primul sportiv care a înregistrat peste un miliard de dolari în câştiguri este şi cel care a pierdut cel mai mult în urma scandalului sexual în care a fost implicat. În urma scandalului din 2009, Woods a divorţat de soţia sa, a pierdut contracte publicitare cu majoritatea companiilor care îi foloseau imaginea, iar perfomanţele slabe de pe terenul de golf au redus semnificativ câştigurile din turnee.

×
Subiecte în articol: Kobe Bryant tiger woods
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close