Antena 3 CNN Show Showbiz Delia explică de ce nu face un copil: "Recunosc. Mă iubesc mult și încerc să fiu cât de mult prezentă în viața mea"

Delia explică de ce nu face un copil: "Recunosc. Mă iubesc mult și încerc să fiu cât de mult prezentă în viața mea"

Delia explică de ce nu face un copil: "Recunosc. Mă iubesc mult și încerc să fiu cât de mult prezentă în viața mea"
22 Sep 2015   •   11:03

Delia este întrebată des de ce nu face un copil deși are o căsnicie și o carieră de succes. Artista a ținut în sfârșit să explice "problema" pe care mulți văd că o are. Artista recunoaște că nu este încă pregătită pentru a fi mamă și că se simte perfect cum este acum.

"Așa că de ce nu fac un copil? Nu știu! Pur și simplu nu știu să răspund la întrebarea asta. Dacă aș planta câte un copac pentru fiecare întrebare legată de copil aș reîmpăduri toată România. De ce nu fac un copil? Pentru că nu sunt în starea necesară acum. Pot să vă povestesc în schimb de ce sunt în stare. Vreau să îmi iau rucsacul în spate și să fug departe, cât sunt în stare de departe. Aș fugi în Nepal, aș merge în Tibet sau aș înota până în Noua Zeelandă înainte de face un copil. Aș trece și prin India, aș vizita Vietnamul și Koreea, m-aș plimba prin Papua Noua Guinee. Și lista e mai lungă decât pot eu enumera aici și toate înainte de a face un copil.

Dar în vacanțele astea exotice se fac copii. Plecați doi și vă întoarceți trei. De ce nu faci un copil? Nu știu! Nu am planificat niciodată un copil când am rezervat biletele de avion și camera la hotel.

Luna de miere e o ocazie perfectă. De ce nu ai făcut un copil? Uite că nu am reușit să planificăm o lună de miere romantică, din aia cu orhidee peste tot, lumânări și șampanie. N-am ars-o prea romantic. Ne-am dus taman în Africa. De unde romantism în Etiopia? Triburi în care femeile aveau farfurii în buze și cine mai știe prin ce alte locuri. Aventură da, romantism nu. Dar a meritat. Cum să faci un copil când stai cu urechea ciulită să auzi leul care se plimba pe sub geam?

Ce ai căutat în Africa în loc să te pregătești să faci un copil? De ce nu te-ai dus în Antalia la un all inclusive, în Capri, în Dubai, undeva unde rezistă lumânările aprinse. Stai! Oprește-te că îmi vine să vărs. Aoleu, dacă sunt însărcinată?

Dar Delia, toate colegele tale au făcut deja un copil. La voi când vine barza? Nu știu! La noi pe bulevardul Unirii nu mai e loc de cuiburi de barză. Și nu am avut bani de Cernica așa că uite că nu vine barza.

Dar de ce nu vă mutați la Snagov? Acolo e teren fertil, cum te muți cum rămâi însărcinată. S-au făcut o groază de studii și studiile nu mint. Auzi dragă domnule, știi ceva? Mai lasă-mă cu copiii și să știi că nici după berze nu mă omor. Nu mă împotrivesc, dar le admir de la distanță. Iar copiii îi ador dacă sunt ai altora. Când mă gândesc că ar trebui să îl cresc eu mă apucă tahicardia. Cum să mă apuc eu să cresc un copil când îmi dau seama că mai am eu de crescut?

Ești egoistă dacă nu faci un copil! Da, recunosc. Mă iubesc mult și încerc să fiu cât de mult prezentă în viața mea. Admit. Sunt vinovată."
a scris Delia pe sereniti.ro.

×
Subiecte în articol: Delia mama copil showbiz artista familie
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close