Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal România a obţinut a doua victorie la CM din Brazilia. A învins Cuba cu scorul de 33-27

România a obţinut a doua victorie la CM din Brazilia. A învins Cuba cu scorul de 33-27

România a obţinut a doua victorie la CM din Brazilia. A învins Cuba cu scorul de 33-27
05 Dec 2011   •   21:14

Naţionala de handbal feminin a României a obţinut, luni, la Sao Paulo, a doua victorie din grupa C a Campionatului Mondial din Brazilia, cu reprezentativa Cubei, scor 33-27 (20-14), informează Mediafax.
   
Meci atipic cel cu Cuba, părând mai degrabă un amical de încălzire, în care tricolorele au intrat mai greu, fiind conduse până în minutul 9. Sărbătorita zilei, căpitanul Cristina Vărzaru, care a împlinit luni 32 de ani, a adus pentru prima dată României diferenţa de două goluri (8-6, min. 11), iar din acel moment, echipa antrenată de Radu Voina s-a detaşat treptat, încheind prima repriză, cu 20-14.

Lotul a fost rulat cât mai mult, antrenorul Voina experimentând şi cu Carmen Amariei pe postul de pivot, pentru a o odihni pe Florina Chintoan, singurul pivot de "meserie", după accidentarea Oanei Manea, sau cu Valentina Elisei-Ardean pe inter stânga. Din tabăra cubaneză Lisandra Lusson s-a remarcat cu 7 goluri, în prima repriză, fiind de neoprit de apărarea României, destul de imobilă în anumite momente ale jocului.
  
Partea a doua nu a adus mari modificări în meci, Cuba insistând în atac fără prea multe scheme, cu şuturi rapide la poartă după doar câteva pase, în timp ce România a avut grijă să mărească diferenţa pe tabelă (27-17, min. 40), fără a se forţa prea mult. Scor final, 33-27, după un meci cu nivel slab, în care jocul României a avut de suferit în ultimele minute, fetele ratând şansa de a câştiga la o diferenţă mare.
   
Din tabăra României, s-au remarcat Farcău, Vărzaru, Chirilă şi Băbeanu, fiecare cu câte 5 goluri, în timp ce cubaneza Lusson a adus 8 puncte echipei sale.

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close