Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Omul zilei la Cupa Mondială: Miroslav Klose

Omul zilei la Cupa Mondială: Miroslav Klose

Omul zilei la Cupa Mondială: Miroslav Klose
de M.T.    |    22 Iun 2014   •   12:29

Miroslav Klose a marcat cel de-al 15-lea său gol la Cupa Mondială, la doar două minute după ce fusese introdus pe teren în meciul cu Ghana. Un gol care îi este caracteristic atacantului german. Nespectaculos, dar important. Acesta, poate mai mult ca oricând.

Cu reuşita de sâmbătă, Klose l-a egalat pe Ronaldo şi împarte cu celebrul brazilian titlul de cel mai bun marcator din istoria turneelor finale. De asemenea, a devenit cel mai bătrân jucător german care înscrie la Cupa Mondială, la 36 de ani şi 12 zile, depăşindu-l pe Rudy Voller (34 de ani şi 80 de zile), şi doar al treilea jucător care punctează la patru ediţii ale Cupei Mondiale, după Pele şi Uwe Seeler.

Primul care l-a felicitat pentru performanţa sa a fost chiar Ronaldo. „Bine ai venit în club! Pot doar să-mi imaginez fericirea pe care o simţi”, a scris brazilianul pe contul său de Twitter.

Miroslav Klose a deschis seria reuşitelor la Cupa Mondială în 2002, la turneul găzduit de Coreea de Sud şi Japonia. A făcut-o cu un hattrick, în victoria cu 8-0 a Germaniei în faţa Arabiei Saudite, iar până la finalul competiţiei a mai punctat de două ori. În 2006, pe teren propriu, a marcat de asemenea de cinci ori, iar în 2010, în Africa de Sud, a reuşit încă patru goluri.

Coincidenţa face ca atacantul lui Lazio să reuşească al 15-lea său gol la Cupa Mondială într-un meci cu Ghana, la fel cum a făcut-o şi Ronaldo, în 2006. Mai mult decât decât, Ronaldo a stabilit recordul în Germania, iar Klose l-a egalat în Brazilia. O ironie a istoriei.

„Sunt foarte fericit pentru Klose. Se afla pe teren de doar două minute şi a reuşit să marcheze. A avut un sezon dificil, a fost accidentat des, dar este senzaţional să pot avea pe bancă un astfel de jucător, care poate fi decisiv”, a spus antrenorul Germaniei, Joachim Low, la finalul meciului cu Ghana.

Golul lui Klose a evitat un eşec surpinzător pentru Germania şi a confirmat că atacantul de 36 de ani este un adevărat talisman pentru echipa lui Low. De fiecare când el marchează, naţionala germană nu pierde. Este un lucru care se întâmplă de 13 ani.

Klose a debutat pentru Germania în 2011 şi, de atunci, a înscris de 70 de ori, fiind liderul all-time al triplei campioane mondiale la acest capitol. Înaintea turneului final din Brazilia, l-a depăşit pe Gerd Muller, care marcase 68 de goluri. Deocamdată, nu dă semne că s-ar opri.

În ultimele minute ale partidei cu Ghana, Miro a fost aproape de un al doilea gol, care l-ar fi făcut lider solitar în clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială. A tras însă puţin pe lângă şi a ratat această şansă. Este posibil să fie doar o amânare a unui moment ce pare inevitabil.

„Sunt foarte fericit pentru pentru cel de-al 15-lea meu gol la Cupa Mondială, dar aştept să stabilesc un nou record în meciul următor”, a spus Klose pentru RAI Sport. Aşa cum declara Ronaldo într-un interviu acordat acum câteva luni site-ului FIFA, „recordurile sunt făcute pentru a fi bătute. Nu sunt îngrijorat. Cineva tot îl va bate într-o zi. Dacă va reuşi să marcheze mai mult decât mine, îl voi felicita şi îl voi admira”.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close