Antena 3 CNN Sport Dinamo Bucureşti a retrogradat în liga a doua pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului

Dinamo Bucureşti a retrogradat în liga a doua pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului

Dinamo Bucureşti a retrogradat în liga a doua, în această seară, pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului.

Dinamo Bucureşti a retrogradat în liga a doua pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
de Alin Tarnovschi    |    29 Mai 2022   •   23:14

În prezența unui mare număr de suporteri, Dinamo a fost învinsă cu 3-1 la general, de Universitatea Cluj, care promovează în Liga 1.

În tur, la Cluj, „șepcile roșii” s-au impus cu scorul de 2-0, cu golurile marcate de Martin Remacle și Alexandru Boiciuc.

Duminică seara, Universitatea Cluj a deschis scorul în "groapă", printr-o execuție surprinzătoare a lui Tescan, în minutul 17, care a trimis un șut lobat din afara careului, învingându-l pe Eșanu, ieșit puțin din poartă.

Dinamo a egalat repede, după doar 2 minute, cu o acțiune frumoasă care l-a avut la finalizare pe Vlad Morar, notează Mediafax.

Dinamo Bucureşti a retrogradat pentru prima dată în istoria clubului

Clujenii au reușit apoi să conserve rezultatul, în ciuda faptului că Dinamo a dominat meciul și a avut cele mai importante ocazii de poartă.

Printre multele ocazii ale gazdelor s-au numrat și două șuturi în bară, ale lui Matei și Bani, în repriza secundă.

În cele din urmă s-a încheiat 1-1, scor la care Dinamo București retrogradează pentru prima dată în istoria clubului, în timp ce Universitatea Cluj revine pe prima scenă fotbalistică, după o absență de 7 ani.

×
Subiecte în articol: Dinamo Bucuresti
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close