Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj câștigă primul derby al Ligii I: 2-0 cu Unirea Urziceni (VIDEO)

CFR Cluj câștigă primul derby al Ligii I: 2-0 cu Unirea Urziceni (VIDEO)

CFR Cluj câștigă primul derby al Ligii I: 2-0 cu Unirea Urziceni (VIDEO)
01 Aug 2009   •   23:07

CFR Cluj a învins pentru a doua oară campioana României, Unirea Urziceni, în mai puțin de o săptămână. După victoria contestată din Supercupa României, ardelenii s-au impus și în prima etapă a Ligii I, cu 2-0, la capătul unui meci la fel de tensionat.

Clujenii au dominat prima repriză, iar superioritatea ofensivă s-a materializat și pe tabela de marcaj în minutul 42, când Sixto Peralta a reluat la colțul lung o centrare venită de la fostul jucător al ialomițenilor, Bogdan Mara.



Repriza a doua a găsit CFR Cluj amenințând poarta lui Grigore pe contraatac, iar Mara a centrat perfect pentru Kone, în careu, în minutul 54, însă ivorianul a trimis pe lângă. Un minut mai târziu a venit totuși și golul doi al clujenilor: Dubarbier a profitat de greșeala lui Galamaz, a rămas singur cu Grigore și l-a învins pe portarul Unirii cu un șut de la 10 metri.



În minutul 61, Ricardo Gomes a lăsat Unirea Urziceni în zece oameni, după ce a primit al doilea cartonaș galben la un fault asupra lui Culio. Echilibrul numeric a fost restabilit însă în minutul 78, când Dani a văzut și el al doilea avertisment.

Unirea Urziceni putea să revină în joc pe finalul meciului, după ce Alcantara l-a faultat pe Rusescu în careu și arbitrul a dictat penalty. Nuno Claro a apărat însă șutul lui Pădurețu, în minutul 81, pentru ca tot Pădurețu să mai rateze o ocazie imensă în minutul 85, când a reluat în bară cu un vole de la marginea careului.

Au evoluat echipele:

CFR Cluj: 1. Nuno Claro - 2. Tony, 20. Cadu, 15. Alcantara, 4. Panin - 31. Dani - 23. Mara (10. Trică '75), 8. Peralta (25. A. Leao '82), 19. Culio, 7. Dubarbier - 17. Y. Kone (19. Ruiz '88). Antrenor: Antonio Conceicao.

Unirea Urziceni: 77. Grigore - 24. Maftei, 6. Galamaz, 4. Mehmedovici, 23. Bordeanu - 32. I. Apostol (8. Paraschiv '79), 18. Ricardo Gomes, 19. Brandan (11. Onofraş '82) - 30. S. Frunză, 7. Bilaşco (10. Pădureţu '63), 14. Rusescu. Antrenor: Dan Petrescu.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: CFR Cluj Unirea Urziceni
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close