Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dan Petrescu, în coasta liderului. Unirea Urziceni- Farul Constanţa 1-0 (VIDEO)

Dan Petrescu, în coasta liderului. Unirea Urziceni- Farul Constanţa 1-0 (VIDEO)

Dan Petrescu, în coasta liderului. Unirea Urziceni- Farul Constanţa 1-0 (VIDEO)
25 Oct 2008   •   21:02

Ecgipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni ajungea la meciul de sâmbătă cu Farul Constanţa după ce a câştigat la Bistriţa, ducând la cinci numărul victoriilor consecutive în deplasare şi fiind la un singur punct de liderul Dinamo înaintea partidei din etapa 12. Acasă însă a pierdut ultimele 2 jocuri (cu Craiova şi Iaşi). Pe de altă parte, Farul a câştigat cu noroc un punct în ultima etapă (1-1 acasă cu Timişoara), dar au ajuns oricum în zona retrogradării.
Meciul de sâmbătă dintre cele două echipe a debutat cu un început în forţă al Unirii, cu trei ocazii bune în trei minute, însă Farul a echilibrat jocul.
În minutul 30 vine şi golul: Onofraş a primit de la Todoran o pasă de la 16 metri şi l-a executat pe Curcă cu un şut plasat, cu exteriorul piciorului drept.

Deja de la jumătatea celei de-a doua reprize meciul şi-a pierdut din ritm, singurele ruperi venind din partea unor suturi de la distanta, care au rămas fără rezultat. În urma acesti rezultat Unirea Urziceni rămâne pe locul doi în clasament, în coasta liderului Dinamo, iar Farul ajunge pe locul 13.
Astfel se face că temerile lui Mihai Stoica, managerul Unirii Urziceni, s-au dovedit a fi neîntemeiate. ?Mi-e frică de Farul pentru că ei au jucat sâmbătă, noi luni, constănţenii au un portar care atunci când prinde o zi bună poate închide poarta, apoi îl au pe Gerlem, un jucător care poate decide de unul singur un meci. Şi nu în ultimul rând, pentru că echipele care vin fără 4-5 titulari joacă de regulă foarte bine. Am încredere în Dan Petrescu, a pregătit jocul bine. La noi nu se aplică regula conform căreia echipa câştigătoare nu se schimbă. Primul 11 se face la antrenamente. Cei care se pregătesc bine la antrenament îşi câştigă locul de titular. Sper ca omul decisiv să fie în această seară Todoran, dar cred că acesta va fi Bilaşco", a spus Stoica la GSP TV, înainte de această partidă.
Antena3.ro

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close