Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dragomir şi Becali s-au jignit şi s-au înjurat ca la uşa cortului pe tema drepturilor TV

Dragomir şi Becali s-au jignit şi s-au înjurat ca la uşa cortului pe tema drepturilor TV

Dragomir şi Becali s-au jignit şi s-au înjurat ca la uşa cortului pe tema drepturilor TV
Sursa foto: Foto: gsp.ro
29 Iun 2011   •   10:09

Deşi a reuşit să vândă pe o sumă importantă drepturile TV ale Ligii I pe următoarele trei sezoane, Dumitru Dragomir trebuie să facă acum faţă acuzaţiilor venite din partea lui Gigi Becali, care spune că preşedintele LPF ar fi avut o înţelegere cu Nicolae Badea în privinţa comisionului plătit unei firme care a intermediat achiziţionarea pachetelor de meciuri.

Becali bate câmpii, cred că vrea să pornim un nou scandal. Dacă mă apuc de el, cu tot Europarlamentarul care este, nu ştiu ce-i fac! Crede că toţi patronii sunt papagali şi că numai el este deştept. El a învăţat alfabetul doar până la litera OI”, şi-a început tirul Dragomir, într-o intervenţie telefonică la GSP TV.

Preşedintele LPF a negat apoi orice înţelegere cu cineva anume în privinţa drepturilor TV. „N-am fost la tratative cu nimeni. Au fost Badea şi Ioan Niculaie, oameni pe care tot ei i-au trimis. Mi-am dat seama că e mai bine să nu faci nimic în ţara asta. Am în scris de la toate cluburile să vând cu 35 de milioane toate drepturile şi ei sunt nemulţumiţi că am luat mai mult.Transmiteţi-i acestui analfabet că o să-l dau în judecată, nu mai avem nimic de discutat”, a mai spus oficialul, care nu a ezitat să recurgă şi la injurii la adresa patronului stelist.

Replica lui Becali nu s-a lăsat aşteptată, finanţatorul roş-albaştrilor revanşându-se din toate punctele de vedere după declaraţiile lui Dragomir: „Eu nu stau să mă cert cu el. Problema e simplă, nu poate să decidă nimic fără acceptul cluburilor. Dacă a ajuns boşorogul ăsta să se compare cu mine... El profită de faptul că în ţara asta oamenii îl lasă cu obrăznicia lui, dar nu se va mai întâmpla”.

 


×
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close