Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Ilie Dumitrescu a demisionat, după ce Steaua a terminat la egalitate meciul cu Astra Ploieşti

Ilie Dumitrescu a demisionat, după ce Steaua a terminat la egalitate meciul cu Astra Ploieşti

Ilie Dumitrescu a demisionat, după ce Steaua a terminat la egalitate meciul cu Astra Ploieşti
Sursa foto: Foto: gsp.ro
20 Sep 2010   •   22:36

Update: Ilie Dumitrescu a anunţat că şi-a dat demisia de la Steaua după partida cu Astra, 1-1. "Am prins o zi proastă. Am venit să ajut echipa asta, am venit cu sufletul deschis, dar nu pot continua...demisionez", a spus Dumitrescu, potrivit gsp.ro

În ultimul meci al etapei a opta din Liga I, Steaua a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu Astra Ploieşti. Echipa lui Ilie Dumitrescu a deschis scorul prin Kapetanos, dar s-a văzut egalată de golul lui Măţel, cu 20 de minute înainte de final.

Prima repriză a stat sub semnul echilibrului, cu Steaua deţinând totuşi iniţiativa în majoritatea timpului. La singura ocazie ivită, roş-albaştrii au şi deschis scorul. În minutul 17, Tănase a centrat de pe partea stângă, iar Kapetanos a pus capul din şase metri şi a marcat primul său gol în acest sezon. Până la pauză, singurele momente demne de semnalat au fost şuturile expediate de Fatai şi Bicfalvi, ambele reţinute fără emoţii de cei doi portari.

Astra a îndrăznit mai mult în partea a doua, iar eforturile ploieştenilor au fost răsplătite în minutul 70, când Măţel l-a învins pe Tătăruşanu dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. Fostul jucător al Farului a reuşit să înscrie primul său gol în Liga I. Steaua s-a aruncat în atac în ultimele minute, însă presiunea roş-albaştrilor a fost absorbită destul de uşor de oaspeţi, care ar fi putut da lovitura pe contraatac, Fatai trimiţând pe lângă dintr-o situaţie foarte bună cu trei minute înainte de final.

Ultimul fluier al arbitrului a declanşat furia suporterilor stelişti, care au cerut demisia antrenorului Ilie Dumitrescu. În urma acestui rezultat, Steaua acumulează 15 puncte şi ocupă locul 3 în clasament, în timp ce Astra predă lanterna roşie Pandurilor.

Steaua: Tătăruşanu - Bonfim (Răduţ 74), Galamaz. G. Alves, Latovlevici - Brandan, Bicfalvi - Nicoliţă, Stancu, Tănase - Kapetanos (Bilaşco 82)

Astra: Miron - Măţel, L. Goian, Nogo, Mihalache - Cl. Tudor (Strătilă 28), Seto, Pătraşcu, Paulinho (Lukacs 67) - Fatai, Miranda (Bornosuzov 90+1).

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: steaua Astra Ploieşti meci
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close