Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Unirea Urziceni tace şi face! I-a înregimentat pe Tibi Bălan şi Varga până în vară

Unirea Urziceni tace şi face! I-a înregimentat pe Tibi Bălan şi Varga până în vară

Unirea Urziceni tace şi face! I-a înregimentat pe Tibi Bălan şi Varga până în vară
Sursa foto: Dacian Varga
26 Feb 2009   •   14:49

Formaţia de pe locul al doilea în Liga 1, Unirea Urziceni, face trasnsferurile în acelaşi fel în care evoluează în campionat. Eficient şi fără să atragă atenţia. Mihai Stoica i-a adus la echipa ialomiţeană pe mijlocaşii Tiberiu Bălan şi pe Dacian Varga, informaţie confirmată şi de patronul Sportului Studenţesc, Vasile Şiman.
Dan Petrescu poate sta liniştit după ce l-a pierdut pe Bogdan Mara, plecat la CFR Cluj, deoarece a câştigat în schimb alţi doi jucători care joacă pe posturi asemănătoare. Fotbaliştii Sportului Studenţesc vor sta la Unirea Urziceni până în vară, atunci când conducerea clubului va decide dacă aceştia au dat satisfacţie şi merită cumpăraţi definitiv. Informaţia a fost confirmată joi de Vasile Şiman, patronul formaţiei din Regie, anunţă Gsp..
Aventura nu va fi una în necunoscut pentru Tibi Bălan, mijlocaşul de 28 de ani evoluând şi în turul de campionat la Unirea, tot sub formă de împrumut de la Sportul. Pe lângă turul de campionat petrecut la Urziceni, jucătorul a mai trecut timp de şase luni pe la Poli Timişoara, unde nu a reuşit să convingă, jucând foarte puţin.
Proaspătul internaţional Dacian Varga, care a debutat pentru "tricolori" în partida amicală cu Croaţia din această lună, a petrecut întreaga sa carieră la Sportul Studenţesc, pentru care a debutat în 2003. Jucătorul de 24 de ani va încerca să confirme la Urziceni pentru a face, în sfârşit, pasul spre o echipă cu pretenţii după ani întregi în care nu a făcut decât să promită.
"Jucătorii au fost joi la Urziceni şi s-au pregătit deja cu echipa. Încă nu au semnat, dar tansferul este ca şi făcut, vor fi împrumutaţi până în vară la Unirea", a declarat Şiman pentru sursa citată..
Antena3.ro

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close