Antena 3 CNN Sport Tenis Cine este adversara Monicăi Niculescu în optimi la Wimbledon

Cine este adversara Monicăi Niculescu în optimi la Wimbledon

Cine este adversara Monicăi Niculescu în optimi la Wimbledon
Sursa foto: Foto: AGERPRES
04 Iul 2015   •   18:33

Jucătoarea elveţiană Timea Bacsinszky, locul 15 WTA şi a 15-a favorită, s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon, fază în care o va întâlni pe românca Monica Niculescu.

Bacsinszky a învins-o în turul trei pe sportiva germană Sabine Lisicki, cap de serie numărul 18, scor 6-3, 6-2, într-o oră şi şapte minute.

Timea Bacsinszky şi Monica Niculescu au mai fost până în prezent adversare de cinci ori, de patru ori impunându-se românca (la Latina în 2007, Paris în 2009, Praga în 2010 şi Australian Open în 2011) şi o dată jucătoarea elveţiană (la Marsilia, în 2009).

Monica Niculescu, locul 48 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o în turul trei pe sportiva cehă Kristyna Pliskova, locul 134 mondial, scor 6-3, 7-5, şi şi-a egalat cea mai bună performanţă la un Grand Slam. Sportiva română a mai ajuns în turul 4 al unui turneu de Grand Slam în 2011, la US Open.

×
Subiecte în articol: Monica Niculescu adversara
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close