Antena 3 CNN Sport Tenis Monica Niculescu, învinsă în turul al treilea la US Open

Monica Niculescu, învinsă în turul al treilea la US Open

Monica Niculescu, învinsă în turul al treilea la US Open
de M.Z.    |    02 Sep 2016   •   20:49

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki, cu 6-3, 6-1, vineri, la New York, în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului. 

Fostul lider mondial (26 ani), ajuns pe locul 76 în lume, s-a impus destul de clar, într-o oră şi 27 de minute, primul set fiind destul de echilibrat, totuşi. 

Niculescu (28 ani, 58 WTA), care nu a reuşit să îşi egaleze cea mai bună performanţă a sa la US Open, reuşită în 2011, când a ajuns în optimile de finală, a avut mai multe şanse în primul set să revină în joc, dar a ratat câte două oportunităţi de break în ultimele două ghemuri pe serviciul danezei, la 2-4 şi 3-5. 

Wozniacki, care nu are niciun titlu de Mare Şlem în palmares, a avut 17 mingi direct câştigătoare (12 Monica) şi 16 erori neforţate (29 Niculescu), transformând 6 din cele 7 mingi de break de care a beneficiat (86%). Monica a avut o rată net inferioară, de 2 din 7 (29%). 

Monica şi-a asigurat 140.000 dolari şi 130 de puncte WTA şi va continua la dublu, alături de americanca Vania King, cele două urmând să joace ăn turul al doilea contra ucrainencelor Liudmila şi Nadia Kicenok. 

Niculescu a pierdut toate cele şapte meciuri cu Wozniacki, toate disputate pe hard, în 2006 la Istanbul (ITF), în 2008 la New Haven, în 2012 la Australian Open, în 2013 la Cincinnati, Beijing şi Luxemburg, iar acum la US Open. 

Caroline Wozniacki are două finale jucate la Flushing Meadows, în 2009 şi 2014, singurele de Mare Şlem. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close