Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep şi Alexandra Cadanţu s-au calificat în turul II la Wimbledon

Simona Halep şi Alexandra Cadanţu s-au calificat în turul II la Wimbledon

Simona Halep şi Alexandra Cadanţu s-au calificat în turul II la Wimbledon
de M.T.    |    26 Iun 2013   •   09:40

Simona Halep îşi continuă forma extraordinară, în timp ce Alexandra Cadanţu a obţinut prima victorie a carierei la un turneu de Grand Slam, cele două jucătoare din România calificându-se în turul al doilea la Wimbledon.

Alte două reprezentante ale ţării noastre, Monica Niculescu şi Irina-Camelia Begu, au fost eliminate în primul tur, în urma meciurilor disputate marţi la Londra.

Ajunsă pe locul 32 în lume după ce s-a impus în turneele de la Nurnberg şi 's-Hertogenbosch, Simona Halep a confirmat momentul fantastic pe care îl traversează şi a obţinut a 11- victorie consecutivă în circuitul WTA.

Românca a învins-o pe Olga Govorţova (Belarus), locul 73 WTA, scor 6-2, 3-6, 6-3, într-o oră şi 44 de minute şi s-a calificat în turul secund la Londra, acolo unde o va întâlni pe chinezoaica Na Li, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6, învingătoare cu 6-1, 6-1 în faţa olandezei Michaella Krajicek.

Până în prezent, Halep a întâlnit-o doar o dată pe Na Li, în 2011, în primul tur de la US Open, când românca a câştigat în două seturi.

Alături de Sorana Cârstea şi Simona Halep, România va fi reprezentată în turul II la Wimbledon şi de Alexandra Cadanţu, prezentă în premieră în această fază la un turneu de Grand Slam.

Cadanţu, locul 87 în lume, a trecut de austriaca Tamira Paszek, clasată pe poziţia a 57-a în clasamentul mondial şi cap de serie numărul 28 la Londra, pe care a învins-o cu 6-2, 7-5, după o oră şi 15 minute de joc.

Adversara româncei din turul al doilea va fi japoneza Kimiko Date-Krumm (84 WTA), care s-a impus cu 6-0, 6-2 în duelul cu sportiva germană Carina Witthoeft.

În cazul în care va ajunge în turul III, Cadanţu s-ar putea întâlni cu Serena Williams, locul 1 în lume şi deţinătoarea titlului pe iarba londoneză.

Înfrângere dramatică pentru Monica Niculescu, care a ratat trei mingi de meci înainte de a ceda în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 5-7, în faţa Monei Barthel (Germania), jucătoare clasată pe locul 33 în lume şi favorită 30 la Wimbledon.

Eliminare şi pentru Irina Begu, care a cedat într-o oră şi 17 minute în faţa ibericei Maria-Teresa Torro-Flor, scor 3-6, 4-6.

×
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close