Furt uriaş dintr-o fermă din Ialomiţa. Hoţii au recoltat cultura de floarea-soarelui, iar paguba acoperă 30 de hectare și se ridică la circa 210.000 de lei, potrivit reprezentanților fermei păgubite.
Fermierii din Vaslui sunt îngenunchiaţi de secetă şi în pragul falimentului. Mai bine de 70% din culturile de porumb şi floarea soarelui sunt compromise. Chiar dacă ar ploua acum, şansele să mai scoată ceva sunt foarte mici, iar asta îi va afecta cel mai mult la începerea următorului an agricol.
Unele magazine din Germania raţionalizează consumul de ulei de floarea soarelui, pe fondul crizei alimentare generate de războiul din Ucraina, cel mai mare exportator de ulei de floarea soarelui din lume înainte de izbucnirea conflictului.
După criza carburanţilor a început isteria uleiului de floarea-soarelui în Europa. Emil Dumitru, fostul secretar de stat în MInisterul Agriculturii, spune că românii nu ar trebui să se teamă cu privire la aprovizionarea. Pe de altă parte, îngrijorările sunt legate de o eventuală creștere a prețurilor.
Asociația producătorilor de ulei vegetal din UE, Fediol, a anunțat că, în prezent, rezervele de ulei comestibil din UE pot ajunge pentru maximum 6 săptămâni de consum.
Cu toate că anul acesta am avut o producție record de floarea soarelui, prețul uleiului este tot mai scump. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că exportăm mai mult de jumătate din recoltă, iar noi cumpărăm ulei foarte scump din afara țării.