Rușii au minat totul în urma lor, pentru ca toţi cei care vin după ei să devină victime sigure. Asta după ce au ucis cu sânge rece bărbații care puteau lupta. Trimişii speciali Antena 3, Cristi Popovici şi Costi Pahonţu, au însoțit azi militarii ucraineni în Irpin, Hostomel, Bucha şi Borodyanka acolo unde au găsit imagini apocaliptice şi detalii șocante despre cum au dus ruşii un război nemilos cu zeci de civili nevinovaţi.
Soldaţii lui Putin au lăsat în urmă un adevărat dezastru, care iese la iveală abia acum, pe măsură ce armata ucraineană eliberează teritoriile ocupate. E un adevărat masacru: sute de civili ucişi, oraşe întregi rase de pe faţa pământului. Trimişii speciali Antena 3 în Ucraina, Cristi Popovici şi Costi Pahonţu, au ajuns în Irpin, unul dintre orașele atacate masiv de trupele rusești.
Un bărbat din Irpin s-a întors acasă pentru prima dată de la începutul războiului. Acesta a trăit momente emoţionante atunci când şi-a revăzut familia.
Peste 4 milioane de ucraineni au fugit din Ucraina din cauza războiului. Printre ei se află şi Larisa Mudrak. Larisa a fost purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte ucrainean Victor Iuşcenko şi a stat în Irpin, una dintre zonele ocupate de ruşi, 13 zile fără apă, mâncare şi căldură.
Un actor de origine ucraineană, triplu campion la striptease, a devenit celebru după ce a înfruntat bombele şi mitralierele ruşilor pentru a salva animalele abandonate din oraşul Irpin.
Serghei, un tânăr din Ucraina, soţia şi cei trei copii ai lor au fugit de război în România. Acesta a povestit la Antena 3 clipele de coşmar trăite în Irpin, un orăşel de la periferia nord-vestică a Kievului, scena unor confruntări înverşunate. "Nimic din ce a fost nu mai este. Totul e distrus", a spus el în direct la "Exces de putere".
Oraşul Irpin, de lângă Kiev, e din nou al ucrainenilor. Însă, e un oraş-fantomă. Ruşii l-au bombardat intens, săptămâni la rând. Iar rachetele au pus la pâmânt vilele cochete. Cei 100 de mii de locuitori au plecat demult - cei care au reuşit să scape.
Primarul orașului Irpin, lângă Kiev, a declarat luni că forțele ucrainene au preluat controlul deplin asupra orașului, care a fost unul dintre principalele puncte fierbinți de luptă cu trupele ruse din apropierea capitalei.
Fotografia în care o femeie ucraineană ridică mândră capul și conduce un grup mare de animale, multe dintre ele în scaune cu rotile, a devenit deja cunoscută aproape în toată lumea. Aceasta este povestea din spatele ei.